• Home
• Arhiva articole
• Arhiva Q & A
• Troubleshooting
• Despre site

Ce reprezinta extensia fisierelor?

Numele si ocupaţia vă rog…?

Acolo unde există un fişier există şi o denumire formată din două parţi:

< denumirea propriu-zisa

Dacă prime sisteme de fişiere acceptau ca denumirea unui fisier sa fie de maxim 8 caractere, astăzi denumirea unui fişier poate conţine  mult mai multe caractere decât are nevoie o persoana normala… Denumirele prea lungi se dovedesc contraproductive şi sunt evitate de obicei în favoarea unor denumiri concise ce rezumă eficient conţinutul fişierului deservit.

În sistemele de fişiere adoptate de la Windows 95 încoace denumirea unui fişier trebuie să se încadreze între 1 şi maxim 255 de caractere alfanumerice sau speciale.

< extensie

Extensia sau sufixul se prezintă ca un grup de caractere (de obicei în număr de trei) ce apare la finalul denumirii fişierului. Delimitarea dintre denumirea propriu-zisă şi extensie este facută printr-un punct, structura denumirii arătând astfel:

nume fişier.extensie

În denumirea unui fişier pot exista mai multe puncte, dar extensia vine întotdeauna numai după ultimul punct.

Indentificarea tipului fişierelor

Deşi extensia nu este obligatorie, fiecare fomat particular de fişier are o extensie proprie.

Prezenţa extensiei oferă posibilitatea determinării rapide a tipul de date stocate de un fişier. În măsura în care cunoateţi o parte din extensile importante, puteţii concluziona rapid dacă un fişierul din faţa dumnevoastră conţine un program, un document text, o imagine, sunet, material video sau alte tipuri de date.

Extensia şi asocierea fişierelor

Fişierele cu aceiaşi extensie pot fi asociate cu programul care le-a creat sau cu un alt program compatibil. Efectul asocierii este unul foarte convenabil: atunci când accesaţi un fişier acesta va fi deschis automat în cadrul programului cu care este realizată asocierea.

Aşadar dacă eraţi obişnuiţi ca pozele să se deschidă automat cu un anumit program, iar dintr-o dată se deschid cu altul înseamnă că Windows-ul a asociat extensia respectivelor fişierele cu noul program.

Dacă un anumit fişier nu este asociat cu nici un program din cele disponibile, Windows vă oferă posibilitatea de a indica programul cu care să se realizeze dechiderea fişierului.

Mai mult de atât, în Windows XP, aveţi şi posibilitatea de a folosi conexiunea la Internet pentru a găsi un program compatibil cu fişierul în cauză.

Mai mult de atât, incepand cu Windows XP, avem şi posibilitatea de a folosi conexiunea la Internet pentru a găsi un program compatibil cu fişierul în cauză.

Stocarea permanenta, semi-permanenta, si temporara

1.Stocarea permanentă

Mediile de stocare ce nu permit modificarea conţinutului intră în categoria stocării permanente. Dacă vă întrebaţi ce medii de stocare nu permit modificarea conţinutului trebuie să aflaţi că există numeroase medii concepute doar pentru citire. Astfel de medii sunt asociate cel mai adesea cu termenul ROM – Read Only memory – Memorie doar pentru citire. Mediile optice precum CD-ROM-ul, DVD-ROM-ul, sau cipurile electronice ROM, reprezintă cele mai cunoscute medii cu stocare permanentă.

Chiar dacă nu poartă eticheta ROM în categoria stocării permanente se încadrează şi mediile de stocare înregistrabile o singură dată. Dacă mediile ROM nu permit adăugarea de date, mediile înregistrabile permit scrierea de date o singură dată sau în mai multe etape până la epuizarea conţinutul. Spaţiul de stocare odată ocupat cu date nu mai poate fi recuperat, informaţia rămânând stocată permanent.

2.Stocarea semi-permanentă

Dispozitivele de memorie ce permit modificarea conţinutului (scrierea sau citirea de date) se încadrează în categoria stocării semi-permanente. Accesarea sau scrierea frecventă de date necesită dispozitive cu o astfel de stocare.
Caracteristica de semi-permanenţă nu intră în conflict cu posibilitatea de stocare a datelor pe termen lung. Datele pot rămâne stocate atât timp cât este necesar, pe întreaga durata de viaţă a mediului de stocare. (chiar şi zeci de ani de zile)
Hard disk-ul, discheta, mediile optice reinscriptibile reprezintă cele mai comune soluţii de stocare semipermanentă.

3.Stocarea temporară

Dispozitivele cu stocare temporară sunt dispozitive 100% electronice (fără părţi în mişcare) ce condiţionează reţinerea datelor de prezenţa unui curent electric. Odată ce prin circuitele dispozitivului de stocare nu mai curge curentul electric necesar datele stocate se pierd irecuperabil.

5 intrebari despre memorie

1. Toate calculatoarele au memorie?

Da, toate calculatoarele au în dotare dispozitive hardware responsabile cu reţinerea informaţiei. În lipsa acestor dispozitive funcţionarea unui calculator electronic nu ar fi posibilă. Până şi un calculator de buzunar are la dispoziţie o anumită cantitate de memorie, necesară pentru efectuarea operaţiilor şi afişarea rezultatului.

2. Ce se poate în stoca memoria calculatoarelor?

Orice fel de informaţie poate fi stocată în memoria calculatoarelor datorită unui sistem ce permite codificarea informaţiei ca o serie de valori numerice. Text, imagini, sunete, secvenţe audio video, şi orice altceva.

3. Cât timp poate fi reţinutã informaţia?

Unele dispozitive reţin informaţia doar atât timp cât calculatorul primeşte curent electric, iar altele păstrează informaţia pentru o utilizare ulterioară. Dispozitivele ce pot reţine informaţia temporar alcătuiesc aşa zisa memorie internă a calculatorului.
Dispozitivele care păstreză informaţia pentru o utilizare ulterioară alcătuiesc memoria externă a calculatorului. Este ceva cu totul banal, ca memoria externă să folosească medii de stocare care pot păstra informaţia şi mai bine de cincizeci de ani.

4. Ce este un mediu de stocare?

Mediul de stocare sau suportul de stocare, este componenta fizică a unui dispozitiv de stocare pe care ajung informaţiile să fie efectiv înmagazinate. Cu ajutorul diferitor tehnlogii infordiferite medii de stocare sunt folosite pe pentru a se obţine într-un final acelaşi rezultat – stocarea informaţiei într-o formă denumită „binară” sau digitală.

Mediile de stocare pot fi fixe, adică sunt parte integrantă a unui dispozitiv de stocare, sau pot fi detaşabile. Mediile de stocare detaşabile pot fi separate de dispozitivul de stocare şi folosite împreună cu un alt dispozitiv de stocare compatibil. Discheta şi compact discul sunt două exemple de medii de stocare detaşbile.

5. Mediile de stocare permit adãugarea, modificarea, sau ştergerea informaţiei?

Orice calculator personal foloseşte un dispozitiv principal de stocare a informaţiei, care permite atât adăugarea de noi informaţii, cât şi modificarea sau ştergerea informaţiilor deja existente. Pe lângă acest dispozitiv de memorie principal, denumit hard disk, pot exista (şi există mai întotdeauna) şi alte dispozitive care permit citirea şi scrierea datelor.

Există medii de stocare precum discheta care pot fi atât scrise cât şi rescrise, dar există şi medii de stocare precum compact discul obişnuit care nu pot fi decât citite. Pentru scrierea informaţiei este necesar ca atât dispozitivul de stocare cât şi mediul de stocare să permită acest lucru.

Tipuri de memorii ROM

ROM – Read Only Memory

Chip-urile ROM nu permit în nici un fel modificarea conţinutului. Scrierea de date revine fabricantului chip-ului de memorie. Nu v-aţi dori să ajungeţi în pielea unui producător care a creat o serie întregă de chip-uri ROM cu date greşite. În cantităţi mici, fabricarea de chip-uri ROM se poate dovedi costisitoare, acesta este motivul principal pentru care au fost create chip-urile programabile.

PROM – Programable Read Only Memory

Chipurile PROM pot fi cumpărate ca chip-uri goale şi umplute cu date cu ajutorul unor echipamente speciale, denumite generic „programatoare”. Scrierea datelor într-un astfel de chip poate fi realizată o singură dată.

PROM – Cum funcţionează?

La nivel elementar circuitele unei memorii PROM lipsită de date sunt formate dintr-o serie de coloane şi rânduri interconectate iniţial printr-o siguranţă.

Prezenţa unei siguranţe este interpretată cu valoarea 1. Pentru a stoca biţi, nu trebuie decât ca o parte din miile sau milioanele de siguranţe prezente să returneze şi valoarea 0.
Pentru aceasta siguranţele care trebuie să returneze valoarea 1 sunt lasate intacte, iar cele care trebuie să returneze valoarea 0 sunt arse prin folosirea a unui curent electric suficient de puternic.
Arderea siguranţelor este un proces ireversibil, motiv pentru care un chip PROM nu poate fi programat decât o singură dată.

EPROM – Erasable Programmable Read-only Memory

Principalul avantaj a unui chip de memorie EPROM constă în posibilitatea de modificarea a conţinutului cu ajutorul unor echipamente speciale ce folosec lumină ultraviloletă (UV). Scrierea de date presupune mai întâi stergerea tuturor datelor deja existente.

EEPROM – Electrically Erasable Programmable read-only memory

Chipurile EEPROM permit scrierea şi rescrierea de date prin utilizarea unui câmp de curent electric asupra circuitelor de memorie. Faţă de alte chip-uri de memorie chip-urile EEPROM aduc o serie de avantaje clare:

• permit scrierea şi rescrierea de date fără a fi nevoie de echipamente adiţionale

• permit modificarea unei părţi distincte din conţinut (nu trebuie să ştergeţi tot conţinutul pentru a putea scrie date)

Memorii flash

Marea problemă a chipurilor EEPROM clasice o reprezintă viteza mică de scriere a datelor. Chip-urile flash (o varietate a chip-urilor EEPROM) vin să corecteze această problemă prin oferirea unei viteze net superioare de scriere/rescriere a datelor. Majoritatea echipamentelor hardware actuale conţin firmware-ul într-un chip de memorie flash.

Software de programat memorie flash:

Ce este firmware-ul?

Firmware-ul este software-ul de baza  incorporat intr-un dispozitiv hardware.

[DEX] Firmware – rutine software esenţiale conţinute de memoria ROM a unui echipament hardware. Firmware-ul este întotdeauna responsabil cu operaţiile de bază, precum cele de pornire sau cele de intrare/ieşire.

Putem spune, fără a gresi, că orice echipament electronic are nevoie de firmware pentru a putea funcţiona.  Firmware-ul variază de la un set redus de instrucţiuni in cazul  dispozitivelor simple precum alarma electronică de la masină, la instruncţiuni mult mai complexe în cazul echipamentelor sofisticate precum video playere, telefoane mobile, camere foto/video, echipamente medicale, etc.

Mai jos putem observa chip-ul de memorie ce contine firmware-ul unui DVD-Player:

Uneori avem nevoie de ultima versiune de firmware

Firmware-ul original este cel care deserveşte de cele mai multe ori un produs pe întreaga sa durata de funcţionare.

Uneori apare însă şi nevoia de a înlocui versiunea curentă de firmware cu una îmbunătăţită. Dacă firmware-ul este stocat într-un chip de memorie EEPROM sau flash, acesta poate fi rescris de utilizator cu ajutorului unui program special.

Versiunea nouă de firmware, precum şi software-ul de programare a chipului de memorie EEPROM  sau flash, pot fi procurate în mod uzual de pe site-ul producătorului dispozitivului hardware.

Procedura de update

Pentru PC-uri procedura de update a firmware-ului se poate realiza direct din Windows sau poate necesita  bootarea calculatorul in modul DOS.

Rescrierea BIOS-ului unei plăci de bază din Windows:

Rescrierea BIOS-ului unei placi de bază din DOS:

Firmware-ul si BIOS-ul

BIOS-ul unui calculator, acronim ce provine de la Basic Input Output System este pentru un calculator ceea ce este firmware-ul pentru alte echipamente electronice.

Totusi, BIOS-ul unui PC este ceva mai mult decat un firmware obisnuit deoarece ne permite o oarecare interactiune, in timp ce restul firmware-ului este un software care nu are o interfata cu utilizatorul. (adica este acolo, dar nu-l „vedem” niciodata)

Memoria interna si memoria externa

Ce este memoria?

Psihologia defineşte memoria ca un proces prin care oamenii şi alte organisme reuseşc să codifice, să stocheze şi să acceseze informaţia.

În acelaşi timp, memorie poate însemna şi un mecanism de reţinere a informaţiei ce urmează a fi utilizată de un calculator electronic.

Utilizarea noţiunii de memorie atât în cazul organismelor vii cât şi în cazul dispozitivelor electronice nu este o întâmplare. Memoria reprezintă un factor critic pentru funcţionarea ambelor categorii, iar procesarea unei informaţii presupune parcugerea aceloraşi trei etape:

• Codare – procesarea informaţiei recepţionate într-o anumită formă
• Stocare – procesul de creare a unei înregistrări permanente a informaţiei codificate
• Apelare -procesele inerente utilizării informaţiei stocate

Ori de câte ori o informaţie ne parvine dintr-o zonă de memorie înseamnă că aceasta a fost mai înainte codată, stocată şi într-un final apelată. Din contră, ori de câte ori o informaţie nu ne parvine dintr-o zonă de memorie înseamnă că cel puţina una dintre cele trei etape nu a funcţionat corespunzător.

Toate calculatoarele au memorie

Este puţin probabil ca cineva care a utilizat un calculator să nu fi aflat deja că acesta are memorie. Chiar şi persoanele care nu utilizează calculatoare ştiu acest lucru. Totuşi ce este memoria, în afara de ceva care se găseste în orice calculator?

Termenul de memorie poate avea semnificatii diferite. Sensul general este acela de mecanism de reţinere a datelor ce pot fi utilizate de un echipament electronic.

Atunci când vine vorba de calculatoare termenul de memorie face referire cel cel mai adesea la memoria internă a unui calculator.

Pentru a înţelege mai bine modul de lucru al calculatoarelor  (şi nu de dragul clasificărilor…) dispozitivele de memorie ce echipează un calculator pot fi încadrate ca aparţinând memoriei interne sau celei externe.

Memoria internă sau primară:

Este o memorie electronică ce operează la viteze foarte ridicate şi poate fi accesată direct de către microprocesor, zona de stocare în care ajung toate datele înainte de a putea fi procesate de catre acesta.  Caracteristicile principale ale memoriei interne sunt următoarele:

• memorie rapidă: dispozitivele de memorie internă sunt 100% electronice şi oferă o rată de transfer a datelor net superioară faţă de dispozitivele de memorie electronico-mecanice (precum hard disk-urile sau unităţile optice)

• memorie temporară: datele sunt reţinute atât timp cât prin circuitele memoriei interne trece un curent electric. Întreruperea fluxului de electricitate sau închiderea calculatorului duce la dispariţia datelor conţinute.

• memorie costisitoare: dispozitivele de memorie internă presupune costuri ridicate de producţie per megabait comparativ cu memoria externa. Din aceste motive cantitatea de memorie internă ce se găseşte într-un calculator este mult mai mică decât cantitatea de memorie externă.

• memorie RAM: în cea mai mare parte memoria internă este alcătuită din memorie RAM aceasta fiind ajutată si de o cantitate mica de memorie ultrarapidă de tip cache care intră in componenţa microprocesorului.

Memoria externă

Orice altă formă de memorie alta decât cea internă intră în categoria memoriei externe sau secundare. Memoria externă este formată din dispozitive de stocare diverse care sunt mult mai lente decat memoria interna dar pot retine cantitati mari de date.

Datele continute de memoria externă a unui PC ce rulează Windows devin accesibile prin accesarea locaţiei My Computer (Computerul meu) :

Dispozitive si medii de stocare

În general, prin dispozitiv de stocare se înţelege un dispozitiv ce aparţin memoriei extene ale unui calculator. Chiar dacă şi dispozitivele de memorie internă sunt de asemena dispozitive de stocare, acest termen vizează în special dispozitivele ce aparţin memoriei externe a unui calculator.

Mediul sau suportul de stocare este componenta fizică a unui dispozitiv de stocare pe care ajung informaţiile să fie efectiv stocate.

Atunci când mediul de stocare nu poate fi separat de restul componentelor ce alcătuiesc dispozitivul de stocare suntem în prezenţa unei forme de stocare fixe. Hardisk-ul, de exemplu este un dispozitiv de stocare cu mediu de stocare nedetasabil.Mediile de stocare detaşabile pot fi separate de dispozitivul de stocare şi folosite împreună cu un alte dispozitive compatibile.

Tehnologii de stocare

Orice mediu de stocare trebuie să reţină într-o formă sau alta de diverse cantităţi de biţi. Unele medii de stocare pot reţine câteva sute de biţi (suficient pentru a memora frecvenţele posturilor radio favorite în cazul unui echipament audio) iar alte medii pot stocacantităţi absolut impresionante de biţi, de oridinul miilor de miliarde. Chiar dacă în final scopul este acelaşi, tehnologiile de stocare utilizate pot diferi foarte mult şi pot prezenta atât avantaje cât şi dezavantaje. Iatăcare ar fi principale tehnologii folosite pentru a reţine informaţia pe diverse medii de stocare.

Anatomia unui hard disk

1. Disc sau discuri neflexibile din metal (platane) acoperite cu un strat de material magnetizabil. Aceste discuri sunt învârtite de un motor ce poate dezvolta o viteză de rotaţie de ordinul miilor de rotaţii pe minut (RPM). În prezent hard disk-urile obişnuite sunt cotate la viteze ce încep de la 5400 de rotaţii pe minut.

2. Braţ deplasabil care conţine capul de citire/scriere. În cazul în care un hard disk conţine mai multe platane suprapuse, atunci fiecare dintre acestea sunt deservite de un cap de citire/scriere propriu.

3. Un al doilea motor care poate deplasa capul de citire scriere în orice punct al suprafeţei de stocare.

4. Parte electronică ce controlează activităţile de citire/scriere şi de transferare a datelor dinspre şi către calculator. În componenţa acestei părţi intră şi o cantitate redusă de memorie ultrarapidă de tip cache.

5. Carcasă din metal în care sunt încapsulate componentele mecanice şi o parte din cele electronice. Această carcasă are rolul de a se comporta şi ca un radiator prelunând caldura degajată de discurile ce se rotesc la viteze foarte mari.

Pentru comparaţie, banda unei casete audio se deplasează pe sub capul de citire cu o viteză de aproximativ 5-10 cm pe secundă (~0,3 km/h), în timp viteza de rotaţie a discurilor unui hard disk depăşete şi 136 km/h!

© 2002 - 2014 | Toate drepturile rezervate incepator.pinzaru.ro · Software · Hardware · Ajuta · Despre ·Autentificare