• Home
• Arhiva articole
• Arhiva Q & A
• Troubleshooting
• Despre site

Subscribe

How to install Windows 1.0 on a modern PC

Windows 1.0 was released in the fall of 1985. Due to the retro-compatibility of the x86 architecture, it can also be installed on a state-of-the-art system. The newest configuration I ran Windows 1.0 in real mode is a Ryzen 3900x , on a motherboard with X470 chipset, 32GB DDR4 @ 3200 RAM and an RTX 2070 Super video card.

Going back to the mid-80s, Windows 1.0 made a so-so impression and that’s about it, it wasn’t taken very seriously, as evidenced by not many programs and games developed for Windows 1.x and 2.x. The main advantage of Windows 1, namely the possibility of using a mouse, was in a period when ordinary PCs were not generally equipped with a mouse. Windows 3.x is at a completely different level and is really a system with which you can do interesting things, especially since you have Office, Photoshop, Premiere and hundreds of other titles available. With Windows 3.11 you can connect to the Internet using TCP / IP. Not surprisingly, despite its limitations, Microsoft effectively withdrew Windows 3.11 from the market in 2008 .

To be or not to be… an operating system

Because Windows 1.0 seems to be more of a graphical interface for MS-DOS, the question has arisen as to whether it is really an operating system. We must keep in mind that Windows 1.0 works with its own hardware drivers, which is far above the level of a simple graphical interface.

Stanger Things

Due to the mega-popularity of the Stranger Things series , which pays homage to the ’80s, and which last season reached the era of Windows 1.0, Microsoft did a little advertising last year. Season 4, which takes place in 1986, when the Chernobyl event also takes place, and which integrates perfectly into the story of Stranger Things.

Where do we get Windows 1.0?

Obviously not from Microsoft. Not anymore. For retro operating systems there is only one reference site, and this is called winworldpc.com . In case winworld fails, I will put a download link at the end of the article.

Once we get to the download page, we should also download Windows 2.0 because we need the mouse driver, respectively the mouse.drv file. Windows 1.0 will not work with our mouse on PS / 2. (In 1985 the standard was not even invented).

I don’t have a floppy drive anymore, what do I do?

No problem, no one has. After downloading the installation kit – which is a .7z file of 528KB – we will use 7zip to extract the installation kit.

Our files are contained in 5 disk images. To make things extremely simple, 7zip lets us extract all the files from the floppy disk images in one place, using the Extract Here command .

Back to DOS

Because Windows 1.0 is more of a DOS extension and less of an operating system per se , since we have copied the instalation files on a bootable DOS partition, we are good to go. Windows 1.0. uses a text interface for installation and we have to express our options using numbers or letters: C to C ontinue, Q to Q uit, Y for Y es and N for N o etc.

Substitute command

To get to the wonderful screens above, we can’t run setup.exe if it’s in a folder with the letter C: (at least not on the first try). Let’s not forget: it’s 1985, and Microsoft is expecting us to start installation using the floppy drive, which is A:

So we are in a small stalemate, because a FAT 16 DOS partition will receive the letter C: when we boot from it. Fortunately, starting with DOS 5, there is the external command subst (external: because requires the subst.exe file) through which we can assign a drive letter to a folder, including the letter A. The syntax is as follows:

subst [<Drive1>: [<Drive2>:]<Path>] 

subst A: C: \ kit

For this command to work, just copy the subst.exe file to C: \ if we don’t have a full DOS installation, which includes all the utilities.)

Let’s also set the DOS version with setver

Setver.exe, like subst.exe, is also part of the DOS 5 „Tricks task force” (and the following). Setver will make a program – which needs a specific version of DOS – believe that the current version of DOS is exactly what it needs. To get this trick we copy setver.exe to C: and add the following line in config.sys:

DEVICE = SETVER.EXE WIN100.BIN 3.34

Windows 1.0 will believe that it is using DOS 3.34 and will finally start.

It didn’t start? It’s time for VGASETUP.EXE!

Same here. In my case, the problem was with the RTX 2070 Super video card that did not want to start in EGA mode which is implemented in the EGAHIRES.DRV driver, respectively the best display mode to pick in 1985. Although RTX is compatible with the VGA standard ( introduced in 1987) and implicitly with the previous EGA standard – simply it didn t want to work. The solution comes with the installation of a 640 × 480 VGA driver and running VGASETUP.EXE – the file that this utility creates.

To use this driver we must resume the installation process and copy WIN1VGA.EXE to the installation folder, it will patch some files and create a VGASETUP. EXE from which we will start the installation and we will be able to select as VGA video mode.

Victory! We have Windows 1.0 running at full speed!

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Installation kit

How about we have all the Windows 1.0 installation files already unzipped in one folder including the mouse driver + the VGA driver already installed (we start the installation on vgasetup.exe) + subst.exe and setver.exe in one 554 KB archive?

https://www.pinzaru.ro/kit_windows_1.0.7z

What is firmware?

Firmware is the basic software embedded in a hardware device.

Firmware – essential software routines contained in ROM memory  of a hardware device. Firmware is always responsible for basic operations, such as starting or input / output.

We can say, without fail, that any electronic device  needs firmware to operate. Firmware range from a reduced set of instructions in simple devices such as electronic alarm from the car, to more complex instructions in the case of sophisticated equipment such as smart tvs, video players, mobile phones, cameras / video equipment, medical equipment etc.

Below we can see memory chip containing the firmware of a DVD player:

Sometimes we need the latest version

Original firmware is serving a a product mostly over its lifetime. Sometimes, however, the need arises to replace the current firmware version with one improved. If the firmware is stored in a memory chip EEPROM or flash, the user can be rewritten using a special program.

The new version of firmware and software programming EEPROM or flash memory chip can usually be obtained from the hardware device manufacturer’s website.

Update procedure

PC procedure of the firmware update can be performed directly from Windows or may require booting the computer in DOS mode.

Rewriting the BIOS of a motherboard in Windows:

Rewriting the BIOS of motherboards in DOS:

Firmware and BIOS

The BIOS of a computer, acronym that comes from the Basic Input Output System, is for a computer what is the firmware for other electronic equipment.

However, the BIOS of a PC is more than just a regular firmware because it allows us to interact with it,  while a regualr firmware is a software that has no user interface. (It is there but we do not „see” it.)

ZIP? RAR? Ce este o arhiva?

Daca am lucrat o vreme cu calculatorul este imposibil sa nu fi avut de a face intr-un fel sau altul cu fisiere arhivate. Daca intalnirea cu aceste fisierea ne-a gasit nepregatiti e timpul sa ne punem la punct cu teoria generala a arhivelor.

Ce sunt arhivele?

In mare putem vedea o arhiva drept un fisier care incapsuleaza unul sau mai multe fisiere de sine statatoare. Arhivele dau batai de cap utilizatorilor neexperimentantati pentru ca acestia asteapta ca fisierul din fata lor sa contina informatia in forma bruta si nu arhivata. Daca va intrebati ce rost are ca un fisier sa contina alte fisiere, ei bine trebuie sa stim ca exista cel putin doua motive:

• orice fisier arhivat ocupa mai putin spatiu de stocare

Initial aceasta a fost si scopul principal pentru care au fost create arhivele. In epoca de inceput a calculatoarelor cand spatiul de stocare era foarte limitat lucrul cu arhivele datelor reprezenta o tehnica esentiala de manipulare a fisierelor. A stoca 2 megabaiti pe o discheta de 1.44 megabaiti reprezenta principala arma impotriva spatiul de stocare limitat si foarte costisitor.

• o arhiva reprezinta un mijloc foarte eficient de organizare si de transportare a datelor

Avem de trimis un email cu 20 de fisiere, ce-ar fi daca in loc de 20 de fisiere trimitem un singur fisier care pe deasupra ocupa si mai putin spatiu? Da, ati ghicit! Ne facem viata mai usoara daca le punem pe toate intr-o arhiva si trimitem un singur fisier.

Daca 20 de fisiere se mai pot trimit si unul cate unul, lucrurile se schimba cand avem de a face cu sute sau chiar mii de fisiere. Exista situatii cand arhivarea devine obligatorie, altfel transferul unor fisiere de ordinul miilor devenind imposibil intr-un timp rezonabil.

Rata de compresie

Stim deja ca fisierele arhivate ocupa mai putin spatiu de stocare decat fisierele continute. Cu cat mai putin?

La aceasta intrebare nu exista un raspuns universal pentru ca rata de compresie variaza foarte mult in functie de continutul fiecarui fisier in parte. Unele tipuri de fisiere contin informatie intr-o forma deja compresata, de exemplu fisierele de tip .mp3 – ceea ce face ca o arhivare suplimentara sa reduca nesemnificativ marimea fisierului arhivat. (sub 2%)

Pe de alta parte exista si fisiere unde arhivarea poate face minuni, iar arhiva rezultata poate ocupa si de zece ori mai putin spatiu de stocare decat fisierul original.

In imaginea alaturata putem observa cum fisierul arhivat ocupa doar 29% din spatiul fisierului gazduit, asadar o economie de 71%.

Cum functioneaza arhivarea?

Pentru a intelege mai bine procesul de compresie vom apela la o imagine cu steagul Romaniei continuta de un fisier de tip bitmap (.BMP). Acest tip de fisier foloseste 2 baiti de memorie pentru fiecare punct din imagine (pixel).  Sa ne imaginam ca acest fisier contine steagul Romaniei la o rezolutie de  800×600 pixeli. In total pentru a reprezenta cele 3 culori avem nevoie de prezenta a 480.000 de pixeli x 2 baiti adica 960.000 de baiti. In cazul in care apelam la la formatul GIF pentru acceasi imagine, la aceasi rezolutie, sunt necesari doar aproximativ 5000 de baiti.

Care sa fie secretul? Secretul consta in accea ca formatul GIF nu foloseste 2 baiti de memorie pentru fiecare punct din imagine ci un algoritm mai sofisticat care tine cont de faptul ca in aceasta imagine sunt doar 3 culori care se repeta pe anumite areale fixe. Rezultatul? O economie de peste 900.000 de baiti in cazul celui de al doilea format.

Intr-un mod asemanator functioneaza si arhivele obisnuite. Ori de cate ori intr-un anumit fisier exista informatie care se repeta acesta poate fi comprimat intr-un anumit format si decomprimat la nevoie.

Tipuri de arhive

Din anii ’70 si pina astazi au fost creati multi algoritmi de compresie care s-au concretizat in peste 40 de formate de arhive. Ce e mult strica, iar aceasta este valabil si in cazul arhivarii pentru ca folosirea unei multitudini de formate pentru a obtine in final acelasi lucru ar diminua utilitatea arhivarii fisierlor. Daca dorim sa trimitem cuiva un fisier arhivat trebuie sa fim siguri ca aceasta poate fi deschis la destinatie. In lipsa unui software care sa cunoasca algoritmul de decompresie fisierul trimis de noi nefiind altceva decat o adunatura inutila de baiti.

Din fericire, cu timpul in special pe platforma Windows s-au impus doar doua mari formate de arhive.

Este vorba de formatul ZIP (fisiere cu extensia .zip) lansat in 1989 si formatul RAR (fisiere cu extensia .RAR) lansat in 1993. Pe langa aceste formate un utilizator obisnuit se mai poate intalni cu arhive in format 7zip (fisiere cu extensia .7z), arhive in format TAR (extensia .tar, tar.gz, .tgz), sau ACE (cu extensia .ace).

Software pentru arhivare/dezarhivare

Arhivele se dovedesc cu adevarat utile atunci cand le putem accesa continutul. Incepand cu anul 1998 Microsoft a inceput sa ofere ofere suport nativ pentru arhivele in format ZIP pentru platforma Windows. Aceasta inseamna ca putem crea si deschide arhive zip direct din interfata sistmeului de operare.

In Windows pentru orice alte arhive avem nevoie de programe specializate. Aceste programe din fericire nu se limiteaza doar la un anumit format ci la aproape toate cele existente. De exemplu din fisa de prezentare a programului WinRar care este prezentat si in imaginea de mai jos putem putem afla: „WinRAR provides complete support for RAR and ZIP archives and is able to unpack CAB, ARJ, LZH, TAR, GZ, ACE, UUE, BZ2, JAR, ISO, 7Z, Z archives.”

Cum dezarhivam si dezarhivam?

Daca pe calculatorul nostru este instalat un software specializat in munca cu arhivele acesta va avea grija sa asocieze extensiile cunoscute de arhive astfel incat ori de cate ori dati dublu clic pe o arhiva sa se deschida si programul de dezarhivare. Din interiorul programului de dezarhivare va trebui sa folosim functiile de extragere (Extract To in cazul programului WinRar) pentru a dezarvhiva fisierul sau fisierelor continute intr-o anumita locatie pe hard disk sau alt mediu de stocare. Aceasta locatie o putem indica prin scrierea adresei (C:lucru, D:arhive etc.) sau prin selectarea unitatii si folderului dorit din lista afisata.

Pentru arhivare deschidem acelasi program nagivam catre fisierul sau fisierele care dorim sa le arhviam, le selectam si folosim functia de compresare – care in limba engleza se prezinta sub diferite denumiri in functie de programul folosit: add archive, compress, create archive etc.

Mai mult programele de acest gen au grija da creeze meniul speciale de context astfel incat atunci cand facem click dreapta pe un fisier sa putem selecta rapid comenzile de arhivare sau dezarhivare, dupa caz.

Ce este un driver?

Un driver este un software special¹ prin intermediul căruia sistemul de operare, si implicit un program, poate interactiona cu un echipament hardware.

Plecand de la principiul ca orice face parte dintr-un fișier, driverele nu sunt altceva decât o colecție de fișiere ce conțin tot ceea ce este necesar pentru exploatarea unui echipament hardware. De exemplu, TV Tuner-ul din imaginea de mai jos (placa de extensie  ce permite receptia de canalelor TV) are nevoie anumite fișiere pentru a functiona, in lipsa acestora placa nefiind altceva decat o componenta hardware necunoscuta pentru sistemul de operare Windows.

Cine „fabrică” drivere?

Misiunea scrierii unui driver revine producătorului echipamentului hardware. Aşa este şi firesc pentru că nimeni nu cunoaşte mai bine specificaţiile şi modul de funcționare ale unui dispozitiv hardware. (unii producători țin secrete anumite specificații și tehnlogii și chiar dacă ar fi dispuse alte persoane să scrie drivere este imposibil fără acordul producătorului)

Nu toate dispozitivele hardware necesită conceperea de drivere dedicate din partea producătorilor. Sunt numeroase situațiile când este suficient ca un anumit produs hardware sa respecte anumite standarde pentru ca functionarea acestuia sa fie asigurata de un driver generic inclus in sistemul de operare.

De exemplu, în Windows nu trebuie să furnizăm un driver pentru o tastatură standard, pentru un mouse, o unitate optica, un dispozitiv de stocare USB, un cititor de carduri, un hard disk pe interfață ATA, etc. Dacă aceste produse au și facilităţi în plus faţă de cele standard (de exemplu tastatura este echipata cu niste butoane suplimentare), acestea vor deveni funcționale doar odată cu instalarea driverelor dedicate furnizate de către producator.

Cum obţin drivere?

Driverele necesare unui echipament hardware sunt livrate împreună cu acesta, in general pe CD. Dacă am pierdut discul sau avem nevoie de drivere mai noi trebuie să apelăm, de regulă, la secțiunea Support sau Download de pe site-ul producatorului echipamentului.

Am nevoie de o versiune nouă de driver?

Programele driver cunosc aceeaşi evoluţie ca şi programele obişnuite, pentru acelaşi produs hardware pot exista versiuni mai vechi sau mai noi de drivere.

Un clișeu foarte des folosit pentru a rezolva toate problemele este acela ca trebuie să instalăm intotdeauna ultima versiune de driver a unui echipament. Nu sunt puţine cazurile, când o versiune mai nouă de driver a rezolvat problemele ce apăreau în legătură cu buna funcţionare a unei componente sau chiar a întreg calculatorului.  Dacă în faza de testare produsul hardware se comportă normal, problemele încep să apară abia cand acesta este lansat pe piaţă. Odată ajuns în calculatoarele din întreaga lume, şi cumpărat de utilizatori cu configurații hardware foarte diferite  un produs hardware se poate afla într-o situație neprevăzută de către producători, de exemplu au fost cazuri cand un alt produs hardware nu putea funcționa normal în compania altui produs hardware mai puțin întâlnit.

Windows şi driverele

Windows-ul încorporează o armată întreagă de drivere, o parte pentru echipamente standard şi o altă parte pentru diverse echipamente hardware precum imprimante, scanere, plăci de sunet, placi video, adaptoare USB si FireWire, mousi, interfete SCSI, placi de retea, modem-uri, etc. (in general de la producători de renume)

Spre exemplu, Windows-ul cunoaşte 63 de fabricanţi de imprimante, ceea ce reprezintă aproape toate numele implicate în această industrie. Pentru fiecare fabricant în parte Windows vă pune la dispoziţie o listă cu modele de imprimante ce au fost lansate pe piaţă în ultimii ani.

Nu vă așteptați că în listă să se afle și imprimanta pe care tocmai ați cumpărat-o din magazin, lista echipamentelor hardware suportate este contemporană cu momentul lansării sistemului de operare dacă acesta nu a fost actualizat. Sistemul de operare Windows XP original lansat in 2001 nu va recunoaște echipamente hardware lansate după această dată, în schimb dacă actualizăm sistemul de operare baza de drivere se va actualizată și aceasta într-o mai mică sau mai mare măsură.

Compatibiliatatea cu un anumit sistem de operare

Cum am mentionat mai sus driverele cunosc aceeași evoluție ca și programele obișnuite. Aceasta înseamnă că avem aceleași limitări când vine vorba de compatibilitatea cu un anumit sistem de operare. Atlfetl spus, un driver conceput pentru Windows 98 nu va functiona și împreună cu Windows Vista. Dacă dorim să folosim un produs hardware mai vechi împreună cu un sistem de operare de ultimă oră trebuie să avem și un driver compatibil altfel vom fi in situația nefericită în care sistemul de operare va raporta respectivul echipament ca fiind unul necunoscut. (unknown hardware)

Fabricantul unui produs hardware va oferi suport la nivel de drivere doar pentru o perioadă limitată de timp, în general 3-4 ani.  Daca la momentul lansarii unui produs hardware sunt avute in vedere toate sistemele de operare care prezintă interes pentru fabricant, spre sfârșitul ciclului de viață al produsului se oferă suport doar pentru sistemele de operare care sunt de actualitate.

În cazul sistemelor de operare Windows, compania Microsoft este direct interesată ca tranziția către o versiune noua a sistemului de operare să fie o experiență cât mai placută și să poată fi făcută pe cât posibil cu echipametele hardware pe care utilizatorul deja le deține. Aceasta face ca în Windows să avem un bun suport pentru o gamă largă de produse hardware mai vechi sau mai noi. Suportul pentru un anumit produs hardware este direct proporțional cu popularitatea acestuia –  cu cât aceasta se găseste în componența mai multor calculatoare cu atât vom găsi un suport mai bun în ceea ce privește driverele.

Instalarea driverelor

Atunci când conectăm un dispozitiv nou la calculator apare și problema driverelor. Dacă pentru un utilizator experimentat instalarea unui driver nu ridică probleme, pentru marea masă a utilizatorilor conceptul de driver este unul necunoscut iar operațiunea de instalare devine problematică.  Din aceste motive sistemul de opearare incearcă să ofere suport pentru cât mai multe și mai diverse echipamente hardware  iar procesul de instalare a driverelor să fie unul automat și să nu necesite intervenția utilizatorului.

Această tehnologie de recunoastere unui echipament hardware din moment ce este conectat la calculator și de autoconfigurare a acestuia în ceea ce privește accesul la resursele calculatorului eventual și instalarea automată de drivere poartă denumirea de plug & play. Windows 95 a fost primul sistem de operare cu suport plug & play.²

Așadar datorită tehnologiei plug & play când vine vorba de drivere ne putem afla în două situații:

• Intr-o prima situație echipamentul hardware este recunoscut de către sistemul de opeare iar acesta instalaează automat driverele necesare.  Aceasta este situația cea mai fericită pentru majoritatea utilizatorilor.

• O a doua situație este cea în care sistemul de opeare sesizează ca a fost conectat un echipament hardware nou, caută un driver compatibil dar acesta nu este găsit. În această situație ni se cere să introducem în unitate discul sau discheta cu drivere ce ne-a fost furnizată de către producător. Sistemul de operare va cauta pe discul introdus drivere compatibile si le va instala daca acestea se prezintă într-o formă standardizată care să poate fi recunoscuta de către sistemul de operare.

Pentru a simplifica lucrurile majoritatea echipamentelor hardware au drivere care se instaleaza dupa procedura obisnuita a unui program oarecare. Aceste programe de instalare a driverelor implică o intervenție minimă din partea utilizatorului.

Despre instalarea driverelor, vom reveni cu un artictol separat.

1. In mare, driverele contin anumite comenzi (rutine) care pot fi apelate de un alt program. Cand un program apelează acele comenzi specifice din cadrul programului driver acesta la randul sau trimite aceste comenzile mai departe direct catre dispozitivului hardware. [↩]
2. Implementarea acestei tehnologii de care compania Microsoft nu a fost tocmai una fericita, ceea ce este si de înțeles pentru o tehnologie aflată în stadiul de început. Datorită faptului hardware-ul nu erau intotdeauna dectat si instalat corect pentru această tehnologie a fost ridiculizată la inceput printr-un joc de cuvinte plug & pray – conecteză și roagă-te… [↩]

Ce este formatarea?

Prin formatare un mediu de stocare este pregătit pentru stocarea de fişiere. Formatarea constă în impărţirea spaţiului de stocare disponibil în compartimente ce pot reţine o cantitate fixă de date. Aceste compartimente, denumite clustere, sunt manipulate de către sistemul de operare pentru stocarea şi accesarea sistematică a informaţiei.

Daca e sa luam exemplul unei dischete spaţiul de stocare de 1.44MB în urma formatării este sistematizat astfel:

• 512 baiţi alcătuiesc un sector
• 18 sectoare alcătuiesc o pistă
• 80 de piste alcătuiesc o faţă

Având în vedere că o dischetă are două feţe, se adună în total un număr 2880 de sectoare, care pot stoca 1,457,560 de baiţi (2880×512).

Când trebuie să apelam la formatare?

• Dichetele nefolosite. Dacă aţi cumpărat dischete care nu sunt preformatate va trebui să le formataţi pentru a le putea folosi. Deşi nu este exclus, este puţin probabil să cumpăraţi dischete care nu au fost formate direct de producător.

• Hard-disk-urile nefolosite. Un hard-disk nou vine neformatat şi nu poate fi folosit pentru stocarea imediată de date. Va trebui să formataţi hard disk-ul folosind un sistem de fişiere compatibil cu sistemul de operare.

• Alte medii de stocare care nu sunt preformatate. Prin preformatare trebuie să înţelegem formatarea unui mediu de stocare direct de către producător.

• Instalarea sistemului de operare. Deşi nu este obligatoriu, de obicei instalarea sistemului de operare este precedată de formatarea discului sau a partiei care va stoca datele. Sunt situaţii când formatarea este obligatorie. Unele sisteme de operare necesită un anumit sistem de fişiere pentru a putea funcţiona. Schimbarea sistemului de fişiere se face în cadrul procesului de formatare.

Cum formatam?

Cel mai simplu mod de a formata un disc constă în folosirea utilitarului de formatare pus la dispoziţie de Windows:

1. In My Computer selectaţi unitatea de stocare pe care doriţi să o formataţi cu un clic

2. Din meniul de context (clic drepata) al unităţii selectaţi comanda Formatare (Format)

Opţiuni la formatare

Capacitate

Acest câmp afişează capacitatea de stocare a unităţii de stocare. Pentru anumite tipuri de dischete putem selecta o altă capacitate de stocare decât cea standard.

Sistem de fişiere (File Sytem)

Puteţi opta pentru unul dintre sistemele de fişiere disponibile.  Pentru a ne lamuri in privinta sistemelor de fisiere avem la dispozitie urmatorul articol: Ce este un sistem de fisiere?

Etichetă Volum (Volume Label)

Aici facem o mica descriere a discului sau a partitiei ce urmează să fie formatata. Sistemul de fişiere FAT limiteaza  la maxim 11 caractere marimea etichetei, în timp ce sistemul de fişiere NTFS permite folosirea unei etichete de maxim 32 de caracatere.

Formatare rapidă (Quick Format)

În cazul formatării rapide, Windows pregăteşte direct discul pentru stocarea de fişiere sărind peste etapa în care verifică dacă pe suprafaţa discului există sectoare defecte. Dacă există sectoare defecte pe supraţa discului, iar acestea nu sunt identificate la formatare, integritatea datelor stocate pe discul formata rapid este pusă în pericol.

Activare comprimare (Compression)

Prin comprimare se poate mări pe ansamblu capacitatea de stocare considerabil, in functie si de tipul de date continute. Pare o afacere avantajoasă numai că trebuie să aveţi în vedere şi efectele secundare ale comprimării: calculatorul trebuie mai întâi să decomprime fişierele pentru a le putea folosi, iar acest proces cauzează încetinire sesizabilă a vitezei de lucru. O altă parte neplăcută a comprimării fişierelor o constituie incompatibilitatea cu anumite programe.  Chiar daca sistemul de fişiere NTFS suportă în mod nativ comprimarea fişierelor este utilizata foarte rar astazi.

Creare disc de pornire MS-DOS

Acesta optiune ne permite creara unei dischete de pornire, sau de „boot”. Nevoia de a porni calculatorul in mod MS-DOS este sa face simtita tot mai rar astazi.

O alta optiune pe care o avem la dispozitie este acea de a selecta dimensiunile clusterelor, despre care vom afla informatii in continuare.

Cum formatăm în DOS

Comanda format este responsabila cu formatarea in DOS.  (aceasta este o comanda externa avem nevoie de fişierul format.com pentru a o putea executa)

Sintaxa de bază a comenzii format este cea de mai jos:

format literă unitate:

Exemplu: format D: – dacă dorim să formatăm discul D: .

Dacă dorim să folosim parametri aditionali trebuie să specificăm astfel un parametru pe lângă  sintaxa de bază a comenzii:

format literă unitate: /parametru

Cei mai importanti parametri:

/? – afişează lista completă de parametri disponibili

/S – transferă fişierele de sistem pe discul formatat. (discul formatat nu este bootabil daca fisierele de sistem nu au fost transferate pe partitia activa)

/Q – quick format – formatare rapidă

/U – formatare neconditionată

/A:valoare cluster – pentru a seta dimensiuniea clusterelor. Valoarea clusterelor poate fi următoarea: 512, 1024, 2048, 4096, 8192, 16k, 32k, 64k. Pentru a formata discul D:, cu o dimensiune a clusterului de 4 kilobaiţi (4096 de baiţi) trebuie să tastam următoarea comandă: format c: /a:4096

 

Ce reprezinta extensia fisierelor?

Numele si ocupaţia vă rog…?

Acolo unde există un fişier există şi o denumire formată din două parţi:

< denumirea propriu-zisa

Dacă prime sisteme de fişiere acceptau ca denumirea unui fisier sa fie de maxim 8 caractere, astăzi denumirea unui fişier poate conţine  mult mai multe caractere decât are nevoie o persoana normala… Denumirele prea lungi se dovedesc contraproductive şi sunt evitate de obicei în favoarea unor denumiri concise ce rezumă eficient conţinutul fişierului deservit.

În sistemele de fişiere adoptate de la Windows 95 încoace denumirea unui fişier trebuie să se încadreze între 1 şi maxim 255 de caractere alfanumerice sau speciale.

< extensie

Extensia sau sufixul se prezintă ca un grup de caractere (de obicei în număr de trei) ce apare la finalul denumirii fişierului. Delimitarea dintre denumirea propriu-zisă şi extensie este facută printr-un punct, structura denumirii arătând astfel:

nume fişier.extensie

În denumirea unui fişier pot exista mai multe puncte, dar extensia vine întotdeauna numai după ultimul punct.

Indentificarea tipului fişierelor

Deşi extensia nu este obligatorie, fiecare fomat particular de fişier are o extensie proprie.

Prezenţa extensiei oferă posibilitatea determinării rapide a tipul de date stocate de un fişier. În măsura în care cunoateţi o parte din extensile importante, puteţii concluziona rapid dacă un fişierul din faţa dumnevoastră conţine un program, un document text, o imagine, sunet, material video sau alte tipuri de date.

Extensia şi asocierea fişierelor

Fişierele cu aceiaşi extensie pot fi asociate cu programul care le-a creat sau cu un alt program compatibil. Efectul asocierii este unul foarte convenabil: atunci când accesaţi un fişier acesta va fi deschis automat în cadrul programului cu care este realizată asocierea.

Aşadar dacă eraţi obişnuiţi ca pozele să se deschidă automat cu un anumit program, iar dintr-o dată se deschid cu altul înseamnă că Windows-ul a asociat extensia respectivelor fişierele cu noul program.

Dacă un anumit fişier nu este asociat cu nici un program din cele disponibile, Windows vă oferă posibilitatea de a indica programul cu care să se realizeze dechiderea fişierului.

Mai mult de atât, în Windows XP, aveţi şi posibilitatea de a folosi conexiunea la Internet pentru a găsi un program compatibil cu fişierul în cauză.

Mai mult de atât, incepand cu Windows XP, avem şi posibilitatea de a folosi conexiunea la Internet pentru a găsi un program compatibil cu fişierul în cauză.

Ce este firmware-ul?

Firmware-ul este software-ul de baza  incorporat intr-un dispozitiv hardware.

[DEX] Firmware – rutine software esenţiale conţinute de memoria ROM a unui echipament hardware. Firmware-ul este întotdeauna responsabil cu operaţiile de bază, precum cele de pornire sau cele de intrare/ieşire.

Putem spune, fără a gresi, că orice echipament electronic are nevoie de firmware pentru a putea funcţiona.  Firmware-ul variază de la un set redus de instrucţiuni in cazul  dispozitivelor simple precum alarma electronică de la masină, la instruncţiuni mult mai complexe în cazul echipamentelor sofisticate precum video playere, telefoane mobile, camere foto/video, echipamente medicale, etc.

Mai jos putem observa chip-ul de memorie ce contine firmware-ul unui DVD-Player:

Uneori avem nevoie de ultima versiune de firmware

Firmware-ul original este cel care deserveşte de cele mai multe ori un produs pe întreaga sa durata de funcţionare.

Uneori apare însă şi nevoia de a înlocui versiunea curentă de firmware cu una îmbunătăţită. Dacă firmware-ul este stocat într-un chip de memorie EEPROM sau flash, acesta poate fi rescris de utilizator cu ajutorului unui program special.

Versiunea nouă de firmware, precum şi software-ul de programare a chipului de memorie EEPROM  sau flash, pot fi procurate în mod uzual de pe site-ul producătorului dispozitivului hardware.

Procedura de update

Pentru PC-uri procedura de update a firmware-ului se poate realiza direct din Windows sau poate necesita  bootarea calculatorul in modul DOS.

Rescrierea BIOS-ului unei plăci de bază din Windows:

Rescrierea BIOS-ului unei placi de bază din DOS:

Firmware-ul si BIOS-ul

BIOS-ul unui calculator, acronim ce provine de la Basic Input Output System este pentru un calculator ceea ce este firmware-ul pentru alte echipamente electronice.

Totusi, BIOS-ul unui PC este ceva mai mult decat un firmware obisnuit deoarece ne permite o oarecare interactiune, in timp ce restul firmware-ului este un software care nu are o interfata cu utilizatorul. (adica este acolo, dar nu-l „vedem” niciodata)

Ce este sistemul de operare?

Sistemul de operare este software-ul care pune stăpânire pe resursele calculatorului de fiecare dată când acesta este pornit, şi este software-ul care rămâne activ în memoria calculatorului până când acesta este închis. Puteţi deschide şi închide oricâte alte programe doriţi, dar nu veţi putea închide sistemul de operare decât odată cu calculatorul.

Notă: Importanţa sistemului de operare poate fi privită şi altfel: fără existenţa unui sistem de operare un calculator personal este inutilizabil.

Dacă sistemul de operare nu este prezent în memoria calculatorului, acesta va afişa un mesaj cum că nu a găsit nici un sistem de operare, şi totul se va opri în acest loc.

Sistemul de operare permite rularea altor programe, iar atunci când sunt rulate mai multe programe simultan, sistemul de operare joacă un rol de arbitru – împărţind fiecărui program anumite cote din resursele calculatorului. Primele sistemele de operare nu permiteau decât rularea unui singur program la un moment dat. Lucrurile s-au schimbat astăzi, iar sistemul de operare trebuie să facă legea între o mulţime de programe deschise de dumnevoastră, şi care împart acelaşi procesor şi aceiaşi memorie a calculatorului.

În concluzie, sistemul de operare este primul software cu care interacţionaţi atunci când începeţi lucrul la calculator, şi în consecinţă şi primul software cu care trebuie să vă familiarizaţi.

Multipli: Kilo, Mega, Giga.

De ce 1024, 1048?

Prefixele kilo, mega, sau giga provin din sistemul metric, unde fiecare reprezintă exact o mie, un milion, sau un miliard de unităţi.

Dacă vă întrebaţi de ce tocmai kilobaitul a ales să depăşească bariera de 1000 de unităţi, răspunsul este destul de simplu. Totul pleacă de la la faptul că un bit poate avea două valori ( 0 sau 1) ceea ce face ca mai departe totul se se măsoare ca 2 la o anumită putere. Un kilobait este echivalentul lui 2 la puterea a 10-a,ceea ce înseamnă exact 1024.

Tabel cu prefixe:

Unitate	Abreviere	Baiţi
Kilo	K	2^10 = 1,024
Mega	M	2^20 = 1,048,576
Giga	G	2^30 = 1,073,741,824
Tera	T	2^40 = 1,099,511,627,776
Peta	P	2^50 = 1,125,899,906,842,624
Exa	E	2^60 = 1,152,921,504,606,846,976
Zetta	Z	2^70 = 1,180,591,620,717,411,303,424
Yotta	Y	2^80 = 1,208,925,819,614,629,174,706,176

Mii, milioane si miliarde de baiti

Exprimarea în baiţi nu este tocmai convenabilă din moment ce informaţiile de zi cu zi necesită cantităţi mari de baiţi pentru a putea fi stocate. Astfel, miile, milioanele sau miliardele de baiţi ce iau parte la stocarea datelor sunt exprimaţi prin utilizarea unor prefixe, foarte uşor de reţinut.

Kilo	pentru 1000
Mega	pentru 1.000.000
Giga	pentru 1.000.000.000

Atenţie la abrevieri!

Pentru a se face referire la o anumită cantitate de biţi sau de baiţi de cele mai multe ori se folosesc abrevieri. Trebuie  să fiţi atenţi dacă este vorba despre biţi sau de baiţi.

 

Kilobaiţi, megabaiţii, sau gigabaiţii sunt folosiţi în general pentru exprimarea capacităţiii de memorie.

Kilobiţii, megabiţii, sau gigabiţii sunt utilizaţi în general pentru a exprima viteza de transfer a datelor. Nu trebuie să scăpaţi din vedere că trebuie 8 biţi pentru a se forma un bait. De exemplu: o conexiune  la Internet poate fi de 1 megabit (Mb) insemna de fapt 128 kilobaiti pe secunda.

 

Ce sunt bitii? Bit vs Bait

Bit-ul

Bit-ul reprezintă cea mai mică unitate de informaţie dintr-un calculator. Denumirea de bit provine de la „binary digit” adică număr binar. Sistemul binar este un sistem de numeraţie unde totul se reprezintă doar cu 1 şi 0. Aceste două valori sunt suficiente pentru a reprezenta oricare două stări care se exclud reciproc:

Deschis	Închis	Adevărat	Fals	Cald	Rece
1	0	1	0	1	0

Valorile sistemului binar pot fi asociate foarte bine cu realităţile din circuitele unui calculator fie există un curent electric (1), fie nu există un curent electric (0).

Cu cât numărul de biţi folosit este mai mare cu atât numărul de valori reprezentabile creşte. Dacă un bit poate reprezenta două valori (1 sau 0), 2 biţi pot reprezenta 4 valori diferite, iar 8 biţi pot reprezenta deja 256 de valori particulare.

Dacă ar trebui să comunicam care este suita de 4 cărţi extrasă dintr-un pachet de cărţi ne-am putea descurca folosind 2 biţi de informaţie. Mai precis, pentru fiecare carte extrasă am putea folosi una dintre cele 4 combinaţii care se pot face cu doi biţi.

Simbol carte	♠	♥	♦	♣
Combinaţie biţi	00	01	10	11

… şi bait-ul

Biţii nu prezintă prea mare utilitate folosiţi de unii singuri. Pentru a putea fi cu adevărat folositori biţii sunt grupaţi în unităţi denumite baiţi. Un bait, aşa cum este el utilizat de majoritatea calculatoarelor, este format dintr-un grupă de 8 biţi.

Dacă un singur bit poate reprezenta doar două valori, 8 biţi la un loc (adică un bait) pot reprezenta 256 de valori diferite.

Valorile care se pot reprezenta cu un bait au făcut obiectul unor diverse codificări: literele alfabetului, cifrele, semnele de punctuaţie dar şi multe alte simboluri au fost asociate cu una din combinaţiile posibile. În acest fel s-a creat o modalitate simplă de manipula tot felul de date folosind diverse combinaţii de biţi.

În această codificare au fost utilizaţi doar primii 7 biţi pentru a reprezenta literele alfabetului, semnele de punctuaţie, şi alte caractere specifice limbii engleze. Ultimul bit era folosit pentru ceva ce se cheamă corecţia erorilor.

Baiti sau octeti?

Octeţii şi baiţii se referă practic la acelaşi lucru. Teoretic vorbind, un octet exprimă clar că este vorba despre opt biţi, pe când baiţii pot însemna şi o oarecare adunătură de biţi, nu neaparat opt.

Baiţii mai au darul de a pune în încurcătură multe lume, deoarece confuzia între biţi şi baiţi este foarte uşor de făcut pentru necunoscători.

Cu toate acestea, sunt puţine persoanele care folosesc termenul de octet atunci când vine vorba de memorie.

Bait, baiţi, s.m. (Inform.) – Ansamblu de biţi (de obicei opt) folosit pentru exprimarea capacităţii de memorie. – Din engl. byte

Octet, octeţis.n. (Inform.) – Grup de opt biţi folosit pentru exprimarea capacităţii de memorie. – Din fr. octet

Mii, milioane si miliard de baiti

Odată ce aţi aflat rostul baiţilor nu ar trebui să vă mire faptul că memoria se măsoară în baiţi şi nu în altceva. Exprimarea în baiţi nu este tocmai convenabilă din moment ce informaţiile de zi cu zi necesită cantităţi mari de baiţi pentru a putea fi stocate. Astfel, miile, milioanele sau miliardele de baiţi ce iau parte la stocarea datelor sunt exprimaţi prin utilizarea unor prefixe, foarte uşor de reţinut.

Kilo	pentru 1000
Mega	pentru 1.000.000
Giga	pentru 1.000.000.000

 

Un kilobait are de fat 1024 de baiti. Misterul celor 1024 de baiti este dezlegat aici.

Atenţie la abrevieri!

Pentru a se face referire la o anumită cantitate de biţi sau de baiţi de cele mai multe ori se folosesc abrevieri. Trebuie  să fiţi atenţi dacă este vorba despre biţi sau de baiţi.

 

 

• Kilobaiţi, megabaiţii, sau gigabaiţii sunt folosiţi în general pentru exprimarea capacităţiii de memorie.

 

 

 

• Kilobiţii, megabiţii, sau gigabiţii sunt utilizaţi în general pentru a exprima viteza de transfer a datelor. Nu trebuie să scăpaţi din vedere că trebuie 8 biţi pentru a se forma un bait. De exemplu: o conexiune  la Internet poate fi de 1 megabit (Mb) insemna de fapt  128 kilobati pe secunda.

 

 

Literele de unitate (Drive letters)

Literele de unitate au fost convenite cu ceva timp în urmă pentru calculatoarele personale IBM si cele compatibile. Din punct de vedere convenţional lucrurile sunt cât se poate de simple:

– orice unitate de stocare este individualizată prin câte o literă urmată de două puncte A: , B: , C:

– se începe de la litera A

În sistemul de operare Windows unitatea de dischete este reprezentată de litera A:, iar primul hard disk este reprezentat de litera C:, restul hardware-ului de stocare primeşte literele ce urmează lui C.

Atributele fisierelor

La ce sunt bune atributele?

Fişierele pot fi marcate cu pînă la patru atribute pentru a mai bună individualizare a importanţei acestora. De regulă, atributele însotesc fişierul chiar şi dacă acesta este transferat la o altă adresă sau mutat pe un alt mediu de stocare.

Read Only (Doar în citire)

Fişierele marcate ca Read Only pot fi deschise dar nu pot fi modificate. Nimic nu vă opreşte însă să deschideţi un astfel de fişier să-i faceţi modificări şi să salvaţi mai apoi fişierul pe disc cu un alt nume.
Atunci când veţi şterge un astfel de fişier veţi fi avertizat că acesta poartă atributul Read Only.

Hidden – Ascuns

Fişierele ascunse sunt fişiere care nu sunt vizibile pentru utilizatorii care nu auzit încă de acest atribut. Windows este configurat implicit să nu afişeze fişierele marcate ca ascunse. Acestă setare se poate dezactiva foarte simplu dacă ştiţi unde să căutaţi. (citiţi în continuare)

Archive – Arhivare

Orice fişier pe care îl veţi crea în Windows va fi marcat în mod implicit cu atributul arhivare. Acest atribut va fi luat în considerare de programele care se ocupă cu salvări de siguranţă. Astfel de programe fac copii ale fişierelor existente dacă acestea sunt marcate cu acest atribut pentru ca în caz de nevoie să vă puteţi recupera datele)

System – Sistem

Fişierele de sistem sunt fişiere care sunt folosite de către Windows sau de către alte programe. Înainte de a şterge sau redenumi un astfel de fişier Windows-ul avertizează că în lipsa acelui fişier calculatorul s-ar putea să nu mai funcţioneze corect.
Fişierele de sistem sunt marcate şi cu atribul Hidden(Ascuns) pentru a nu cădea pradă utilizatorilor care vor să facă spaţiu pe disc începând cu fişierele de sistem.

Atributele dosarelor

Dosarele pot purta aceleaşi patru atribute ca şi fişierele. Atributele dosarelor nu se răsfrâng şi asupra fişierelor conţinute, dacă marcaţi un dosar ca ca fiind protejat la scriere(Read Only) veţi putea modifica în voie tot ce se găsesc în acel dosar. Cu adevărat folositor se dovedeşte însă atributul Hidden care poate ascunde un întreg dosar de privirile persoanelor neavizate.

Cum sa dam si sa luam atribute?

• Cu dialogul properties
  

Ultima secţiune din dialogul Properties (Alt+Enter pe un fisier sau click dreapta si selectati properties/proprietati) vă informează asupra atributelor curente ale unui fişier sau dosar, dar permite în acelaşi timp modificarea atributelor curente.

Ştiţi care sunt atributele curente ale unui fişier analizând butoanele de verificare alăturate fiecărui atribut:

Atributul nu este activat Atributul este activat

Windows XP

Faceţi clic pe numele atributului sau pe butonul de verificare alăturat pentru a activa sau a dezactiva un atribut.

Faceţi un clic şi pe butonul OK al dialogului daca doriţi ca atributele selectate să fie aplicate fişierului.

Windows nu vă permite să activaţi sau să dezactivaţi atributul System din interiorul dialogului Properties. Într-adevăr, acest atribut nu prezintă mare interes pentru dumnevoastră dar sunt situaţii când unii viruşi marchează toate fişierele ca fiind de sistem. Aşadar este util să ştiţi cum să activaţi şi să dezactivaţi acest atribut cu ajutorul comenzii attrib.

• Comanda Attrib

Pentru a folosi comanda attrib este necesară deschiderea unei ferestre MS-DOS. Sintaxa comenzii attrib este următoarea:

<pentru a activa un atrib:

[attrib] + [literă atribut] [adresă fişier]

<pentru a dezactiva un atribut:

[attrib] – [literă atribut] [adresă fişier]

Literele corespunzătorare atributelelor sunt următoarele:

R – Read Only

A – Archive

S – System

H – Hidden

Astfel, dacă doriţi ca fişierul adio.txt aflat la adresa C:\adio.txt să fie marcat ca un fişier de sistem va trebui să tastaţi următoarea comandă la promptul MS-DOS:

attrib +s c:\adio.txt

attrib -s c:\adio.txt (pentru dezactivare)

Ce este un fisier?

Fisierele si organizarea…

Informaţia pentru a putea fi explotată în mod eficient trebuie organizată. Nu trebuie să fim informaticieni pentru a fi de acord cu acest lucru. Cea mai bună filosofie pe care o putem împărtăşi cu privire la stocarea electronică informaţiei este accea în care „orice face parte dintr-un fişier”.

Ce este totusi un fisier?

Un fişier este o secvenţă completă de baiţi ce intră în componenţa unei colecţii particulare de date stocate în format electronic. Prin colecţie particulară de date, trebuie înţeles o anumită cantitate de date ce serveşte unui scop anume cum ar fi o imagine, un sunet, un text etc.

Ce se poate întâmpla atunci când accesez un fişier?

În funcţie de tipul fişierului accesat, în Windows sunt posibile trei evenimente distincte:

1. Se deschide un program

Aţi accesat un fişier executabil sau un fişier care face legătura către un fişier executabil.

2.Se deschide un program care interprezează datele conţinute de fişierul accesat

Majoritatea fişierelor nu sunt direct executabile – adică funcţionează doar împreună cu programul care le-a creat sau cu un alt program compatibil. Posibilitatea de a deschide un fişier direct în programul în care a fost creat sau într-un alt program compatibil se datorează unui sistem de asociere a fişierelor.

3. Se deschide un dialog standard din Windows

În această situaţie fişierul accesat nu este asociat cu vreun program dintre cele disponibile. Aveţi posibilitatea de a alege dintr-o listă un program care să deschidă fişierul în cauză.

Adresele fisierelor

Orice fişier ajuns pe un mediu de stocare are parte de o adresă.

Daca noi putem accesa fişiere fară să avem habar că acestea au şi o adresă, pentru programele care lucrează cu fişiere adresele acestora reprezinzintă un element esenţial. Veţi afla în continuare de ce este bine să aveţi totuşi habar despre adresele fişierelor.

Oricât de lungă şi complicată ar părea adresa unui fişier stocat pe un calculator personal – aceasta este formată întotdeauna din doar trei parţi:

• dispozitiv de stocare (drive)
• dosar şi eventual subdosare
• nume complet fişier

O adresă oarecare se poate scrie astfel:

Litera unitate de stocare:\Nume Dosar\Nume Fisier.extensie

Adresa (denumită adesea si „calea”) unui fişier trebuie să traverseze toate dosarele existente pînă se ajunge la dosarul în care este stocat fişierul care se doreşte accesat. Astfel, un fişier denumit stocuri martie.xls aflat pe unitatea de stocare C: în dosarul Stocuri are următoarea adresă.

C:\Stocuri\magazie_martie.xls

Adresa nu este sensibilă la majuscule sau minuscule. Puteţi scrie o adresă folosind litere minuscule sau majuscule indiferent de denumirea reală a unui dosar sau fişier.

O adresă completă trebuie să conţină şi următoarele si următoarele caractere:

:	Pentru a scrie corect o adresă, litera unitătii de stocare trebuie urmată de două puncte. Dacă doriţi să indicaţi unitatea de de dischete de exemplu trebuie să folosiţi următoarea formulă: A:\ (correct) A\ (greşit)
\	După cum stiţi deja, bara de despărţire (backslash) intervine după fiecare parte distintinctă din adresă.

Cum instalam un program?

De ce trebuie programele instalate?

Aţi cumpărat o mobilă nouă, aţi adus-o acasă demontată după care a trebuit să pierdeţi o zi întreagă să o montaţi la loc. Cu toate acestea, sunteţi de acord că transportul întregului mobiler gata montat ar fi fost dificil şi costisitor şi probabil nefolositor, având în vedere că unele corpuri ale mobilierului trebuie mai întâi demontate pentru a putea fi introduse dintr-o încăpere în alta.

Programele care nu sunt instalate şi mobilierul demontat se aseamănă în următoarele privinţe:

• ambele sunt mai uşor de transportat
• ambele nu sunt funcţionale până ce nu devin instalate, respectiv montate

Spre deosebire de montarea mobilierului, instalarea unui program este procedură rapidă, realizată de programul de instalare denumit uneori si vrajitor (wizzard) de instalare.

Toate programele trebuie instalate?

Nu, nu toate programele necesită o procedură de instalare. În cazul unor programe este de ajuns să copiem pe hard disc fişierele care aparţin programului şi să deschidem fişierului executabil.

Totuşi, cele mai multe programe se găsesc iniţial sub formă de kituri de instalare, adică o formă care necesită o procedură de instalare. Acestă procedură de instalare este dirijată de un program distinct, care îndeplineşte automat o serie de operaţii dictate de autoii programului. Practic programul de instalare face tot ceea ce este necesar ca dumnevoastră să puteţi folosi programul în sine în cadrul sistemului de operare.

În majoritatea cazurilor, vom mai avea de a face cu programul de instalare atunci când dorim să ne debarasam de programul instalat.

Procedura de instalare

Procedura de instalare poate printr-un dublu clic pe fişierul Setup.exe sau Install.exe. Rularea acestor fişiere are ca rezultat pornirea programului de instalare.

Programele de dimensiuni mai mici se prezintă tot mai des sub forma unui singur fişier care înglobează atât rutinele de instalare cât şi fişierele necesare programului în sine.

Procedura de instalare presupune trecerea prin cel putin doua etape obligatorii:

1. Acceptarea termenilor licentei de utilizare a programului

Licenta de utilizare este o conventie dintre producatorul programului sau detinatorul licentei de exploatare si utilizatorul final. Daca nu suntem de acord cu licenta si nu apasam butonul I Agree (Sunt de acord) sau in alte cazuri apasam pe butonul l Disagree (Nu sunt de acord) instalarea nu va putea continua sau se va inchide.

Uneori acest butonul de accepare a licentei este estompat (adica nu se poate apasa) pina cand ajungem cu bara de derulare la final. Folosim bara de derulare sau butonul pagedown pentru a derula in cazul unui acord de licenta mai stufos.

2. Selectarea folderului care va stoca programul in sine

O a doua etapa obligatorie in orice proces de instalare tine de alegerea unui folder pentru stocarea programului in sine. Pentru ca o buna parte din utilizatori nu stapanesc prea bine lucrul cu folderele exista aproape intotdeauna si o adresa implicita de instalare. Daca dorim sa algem adresa implicita apasam butonul Next > si trecem la etapa urmatoare.

Daca dorim sa schimbam aceasta adresa implicita¹ putem folosi butonul Browse si opta pentru un alt folder eventual de pe alt disc. Daca stapanim lucrul cu adresele fisierelor putem scrie direct adresa la care dorim sa instalam sub forma: litera de acces:\nume folder

1. de regula de forma Program Files\Nume program [↩]

© 2002 - 2014 | Toate drepturile rezervate incepator.pinzaru.ro · Software · Hardware · Ajuta · Despre ·Autentificare