Discheta sau floppy discul

Atunci…Floppy stuff

Floppy discul sau discheta (termen adoptat pentru a suna asemănător cu „casetă” [in engleza diskette vs. cassette]) a reprezentat un mediu de stocare cheie pentru calculatoarele personale de la apariţia acestora şi până spre sfârşitul anilor ’90.

În lipsa unor soluţii convenabile de stocare (ca preţ şi eficienţă) dischetele repezentau la începutul erei calculatoarelor personale principalul mijloc de stocare şi de transport al datelor.

Primele floppy disc-uri au apărut la începutul anilor ’70 sub forma unor discuri flexibile din material plastic cu un diametru de 8 inch. Acestor discuri le-au urmat alte formate de dimensiuni mai reduse şi astfel mai practice pentru un utilizator obişnuit.

3.5 inch – cheia succesului

Dischetele sub forma în care se prezintă astăzi au fost introduse pe piaţă în anul 1982 de către compania japoneză SONY. Este puţin probabil ca cineva care a folosit un calculator pentru o vreme să nu fi folosit la un moment dat şi o dischetă de 3.5 inch.

Inevitabil, discheta de 3.5 inch a cunoscut mai multe standardizări, dar care nu mai prezintă absolut nici o importanţă din moment ce formatul HD (High Density – Densitate înaltă) cu o capacitate de de stocare de 1.44 MB reprezită cel mai comun tip de dischetă de sfârşitul anilor ’80 încoace.

…si acum…

Primele dischete de 3,5 inch permiteau stocarea tuturor documentelor pe care le putea crea un utilizator obişnuit cu calculatorul la acea vreme, astăzi finalitatea unei dischete este cu totul alta. Spaţiul de stocare de doar 1.44 megabaiţi permit unei dischete să stocheze un document de câteva sute de pagini, câteva fotografii, ori alte pachete de date de dimensiuni reduse.
Pentru preţul unei singure dischete (aproximativ 1 RON) un compact disc oferă o capacitate de stocare de aproximativ 400 de ori mai mare, iar un DVD peste 3000 de ori mai mare. Nu este greu de înţeles de ce dischetele sunt acum la final de carieră.

Romania, zielele noastre

În ciuda capacităţii de stocare extrem de reduse dischetele continuă să mai fie folosite şi astăzi în special datorită ominiprezenţei unităţilor de citire/scriere. Acestea au cunoscut o relansare incepand cu anul 2003 cand unele obligatii fiscale au inceput sa fie predate de catre agentii economici in format electronic.

Stocarea de fişiere pe o dischetă

Stocarea fisierelor pe un disc

O dischetă obişnuită foloseşte un sistem de fişiere denumit FAT( de la File Allocation Table – Tabel de alocare a fişierelor). în urma formatării spaţiul de stocare al unei dischete este divizat în următorul fel:

  • 512 baiţi alcătuiesc un sector
  • 18 sectoare alcătuiesc o pistă
  • 80 de piste alcătuiesc o faţă

Având în vedere că o dischetă are două feţe, se adună în total un număr 2880 de sectoare, care pot stoca 1,457,560 de baiţi (2880×512).

Dacă un fişier de 4 KB (4096 de baiţi) va ocupa 8 sectoare, un fişier de 500 KB (512.000 baiţi) va ocupa 1000 de sectoare din cele disponibile.

Dischetele şi interfaţa S-ATA

Dischetele se fac utile atunci cand dorim instalarea driverelor pentru anumite controlere S-ATA sub Windows XP. Mai exact, e vorba de acele controlere care nu sunt recunoscute in momentul instalarii sistemului de operare si care ne obliga sa serivm driverele de pe un dispoztiv cu o interfata standard, care poate fi accesat indiferent de restul configuratiei calculatorului. Si ce dispozitiv de stocare a ramas neschimbat de mai bine de 20 de ani? Ati ghicit… e vorba de unitatea floppy…

Daca tot suntem la capitolul SATA ar mai fi de mentionat ca daca nu avem unitate floppy sau pur si simplu ne incapatanam sa mai apleam la dischete, sunt si solutii alternative in privinta instalarii driverelor SATA.

Cel mai simplu, daca BIOS-ul ne permite, putem seta controllerul SATA sa emuleze un controler IDE. (nu mai beneficiem de unele avantaje aduse de interfata SATA, cum ar fi native command queuing (NCQ) sau hot plug dar viteza de transfer este in principiu aceiasi.)

IDE_AHCI

O alta varianta ar fi includerea driverelor pe CD cu Windows cu ajutorul unui programe precum nLite.

Categorie: Hardware | 1 Comment 

Comanda Delete şi fişierele

Ce putem face cu comanda delete?

Tasta delete

Comanda delete este responsabila cu stergerea atunci cand o folosim împreună cu un fişier.

De ce stergem fişiere? Filozofia spaţiului ocupat…

Atunci când spaţiul de stocare disponibil se apropie de limită, este momentul să facem curăţenie printre fişierele existente. Comanda Delete sau Ştergere este cea care ne permite să eliberam spaţiul de stocare prin eliminarea fişierelor de care nu mai avem nevoie.

Ce se întâmplă cu fişierele şterse?

Fişierele şi dosarele şterse nu vor mai figura în lista fişierelor şi dosarelor conţinute de un mediu de stocare. Acest lucru înseamnă că nu mai putem accesa fişierele şterse, în schimb putem benefica de spaţiul de stocare eliberat în urma operaţiunii de ştergere.

Pot şterge orice fişier?

  • Mediile de stocare doar pentru citire precum CD-ROM-ul sau DVD-ROM-ul, nu suportă nici un fel de modificare, prin urmare ştergerea de fişiere este imposibilă. Daca totuşi incercam să ştergem vom fi serviţi cu un mesaj de eroare.
  • Dacă un fişier este folosit de un program care rulează operaţiunea de ştergere va eşua.
  • Pentru ca anumite datele conţinute să fie în singuranţă, unele medii de stocare au protectie la scriere. Va trebui să poziţionaţi elementul de protecţie în poziţia care permite scrierea de date.

Se mai pot recupera fişierele şterse?

Tocmai am şters hardul de la firmă! Voi fi concediat?

Windows trimite implicit fişierele şterse la Coşul de recilare. Fişierele ajunse la Coşul de reciclare sau Recycle bin se pot recupera foarte simplu.

Fişierele care au fost eliminate din Coşul de Reciclare sau care nu ajuns niciodată acolo nu se pot recupera cu intrumentele puse la dispoziţie de Windows. Există software specializat în recuperarea fişierelor. Astfel de programe pot recupera fişiere şterse daca sunt utilizate într-o periodă scurtă de timp dupa ce fişierele au fost şterse.

Cum se şterg de fapt fişierele…

Orice mediu de stocare deţine un fel de registru de evidenţă a fişierelor, denumit generic TOC de la table of contents. În mare, acest registru conţine denumirea, dimensiunea, atributele şi adresa fizică a fişierelor pe suprafaţa de stocare a discului.

Atunci când ştergem un fişier eliminam de fapt din registru intrarea corespunzătoare fişierului, baiţii folosiţi pentru stocarea fişierului rămânând în continuare la locul lor. Dacă între timp aceşti baiţi nu au fost suprascrişi (deoarece spaţiul care fusese alocat fişierului este acum raportat ca disponibil) este posibil să recuperam fişierul cu ajutorul unui program specializat în operaţiuni de acest gen.

Cosul de reciclare

Dacă ne răzgândim la timp – Coşul de reciclare

Pentru ca să nu ştergem din greşeală fişiere încă folositoare, Windows nu şterge definitiv fişierele de pe hard disk ci le trimite mai întâi la „coşul de reciclare”.
Numai hard disk-urile beneficiază de un coş de reciclare, fişierele şterse de pe o dischetă sau alt mediu de stocare sunt şterse definitiv fără a mai putea fi recuperate.
Răscolind prin coşul de reciclare putem recupera o parte din fişierele şterse sau le putemi şterge definitiv pe cele aflate acolo.

Coşul de reciclare nu face minuni!

  • Coşul de reciclare are o capacitate de stocare care nu poate fi depăşită.
  • Dacă mărimea unui fişier nu se încadrează în limitele de stocare a coşului de reciclare acesta va fi şters definitiv.
  • În cazul în care nu este loc pentru toate fişierele şterse de dumneavoastră, Windows va şterge definitiv fişierele mai vechi din coşul de reciclare pentru a putea face loc fişierelor proaspăt şterse.

Atentie! Fişierele ajunse la coşul de reciclare nu eliberează spaţiul de pe disc pentru că în realitate fişierele sunt mutate într-un dosar creat de Windows şi denumit Recycled.

Categorie: abc | 27 Comments