Tipuri de memorii ROM

ROM – Read Only Memory

Chip-urile ROM nu permit în nici un fel modificarea conţinutului. Scrierea de date revine fabricantului chip-ului de memorie. Nu v-aţi dori să ajungeţi în pielea unui producător care a creat o serie întregă de chip-uri ROM cu date greşite. În cantităţi mici, fabricarea de chip-uri ROM se poate dovedi costisitoare, acesta este motivul principal pentru care au fost create chip-urile programabile.

PROM – Programable Read Only Memory

PROMChipurile PROM pot fi cumpărate ca chip-uri goale şi umplute cu date cu ajutorul unor echipamente speciale, denumite generic „programatoare”. Scrierea datelor într-un astfel de chip poate fi realizată o singură dată.

PROM – Cum funcţionează?

La nivel elementar circuitele unei memorii PROM lipsită de date sunt formate dintr-o serie de coloane şi rânduri interconectate iniţial printr-o siguranţă.

Prezenţa unei siguranţe este interpretată cu valoarea 1. Pentru a stoca biţi, nu trebuie decât ca o parte din miile sau milioanele de siguranţe prezente să returneze şi valoarea 0.
Pentru aceasta siguranţele care trebuie să returneze valoarea 1 sunt lasate intacte, iar cele care trebuie să returneze valoarea 0 sunt arse prin folosirea a unui curent electric suficient de puternic.
Arderea siguranţelor este un proces ireversibil, motiv pentru care un chip PROM nu poate fi programat decât o singură dată.

EPROM – Erasable Programmable Read-only Memory

Principalul avantaj a unui chip de memorie EPROM constă în posibilitatea de modificarea a conţinutului cu ajutorul unor echipamente speciale ce folosec lumină ultraviloletă (UV). Scrierea de date presupune mai întâi stergerea tuturor datelor deja existente.

EEPROM – Electrically Erasable Programmable read-only memory

Chipurile EEPROM permit scrierea şi rescrierea de date prin utilizarea unui câmp de curent electric asupra circuitelor de memorie. Faţă de alte chip-uri de memorie chip-urile EEPROM aduc o serie de avantaje clare:

  • permit scrierea şi rescrierea de date fără a fi nevoie de echipamente adiţionale
  • permit modificarea unei părţi distincte din conţinut (nu trebuie să ştergeţi tot conţinutul pentru a putea scrie date)

Memorii flash

Marea problemă a chipurilor EEPROM clasice o reprezintă viteza mică de scriere a datelor. Chip-urile flash (o varietate a chip-urilor EEPROM) vin să corecteze această problemă prin oferirea unei viteze net superioare de scriere/rescriere a datelor. Majoritatea echipamentelor hardware actuale conţin firmware-ul într-un chip de memorie flash.

Software de programat memorie flash:

Rescriere BIOS

Ce este firmware-ul?

Firmware-ul este software-ul de baza  incorporat intr-un dispozitiv hardware.

[DEX] Firmware – rutine software esenţiale conţinute de memoria ROM a unui echipament hardware. Firmware-ul este întotdeauna responsabil cu operaţiile de bază, precum cele de pornire sau cele de intrare/ieşire.

Putem spune, fără a gresi, că orice echipament electronic are nevoie de firmware pentru a putea funcţiona.  Firmware-ul variază de la un set redus de instrucţiuni in cazul  dispozitivelor simple precum alarma electronică de la masină, la instruncţiuni mult mai complexe în cazul echipamentelor sofisticate precum video playere, telefoane mobile, camere foto/video, echipamente medicale, etc.

Mai jos putem observa chip-ul de memorie ce contine firmware-ul unui DVD-Player:

Firmware unui DVD-Player

Uneori avem nevoie de ultima versiune de firmware

Firmware-ul original este cel care deserveşte de cele mai multe ori un produs pe întreaga sa durata de funcţionare.

Uneori apare însă şi nevoia de a înlocui versiunea curentă de firmware cu una îmbunătăţită. Dacă firmware-ul este stocat într-un chip de memorie EEPROM sau flash, acesta poate fi rescris de utilizator cu ajutorului unui program special.

Versiunea nouă de firmware, precum şi software-ul de programare a chipului de memorie EEPROM  sau flash, pot fi procurate în mod uzual de pe site-ul producătorului dispozitivului hardware.

Firmare upgrade de pe site-ul producatorului

Procedura de update

Pentru PC-uri procedura de update a firmware-ului se poate realiza direct din Windows sau poate necesita  bootarea calculatorul in modul DOS.

Rescrierea BIOS-ului unei plăci de bază din Windows:

Rescriere BIOS Windows

Rescrierea BIOS-ului unei placi de bază din DOS:

Rescriere BIOS

Firmware-ul si BIOS-ul

BIOS-ul unui calculator, acronim ce provine de la Basic Input Output System este pentru un calculator ceea ce este firmware-ul pentru alte echipamente electronice.

Totusi, BIOS-ul unui PC este ceva mai mult decat un firmware obisnuit deoarece ne permite o oarecare interactiune, in timp ce restul firmware-ului este un software care nu are o interfata cu utilizatorul. (adica este acolo, dar nu-l „vedem” niciodata)

BIOS interactionare

Memoria interna si memoria externa

Ce este memoria?

Psihologia defineşte memoria ca un proces prin care oamenii şi alte organisme reuseşc să codifice, să stocheze şi să acceseze informaţia.

În acelaşi timp, memorie poate însemna şi un mecanism de reţinere a informaţiei ce urmează a fi utilizată de un calculator electronic.

Utilizarea noţiunii de memorie atât în cazul organismelor vii cât şi în cazul dispozitivelor electronice nu este o întâmplare. Memoria reprezintă un factor critic pentru funcţionarea ambelor categorii, iar procesarea unei informaţii presupune parcugerea aceloraşi trei etape:

  • Codare – procesarea informaţiei recepţionate într-o anumită formă
  • Stocare – procesul de creare a unei înregistrări permanente a informaţiei codificate
  • Apelare -procesele inerente utilizării informaţiei stocate

Ori de câte ori o informaţie ne parvine dintr-o zonă de memorie înseamnă că aceasta a fost mai înainte codată, stocată şi într-un final apelată. Din contră, ori de câte ori o informaţie nu ne parvine dintr-o zonă de memorie înseamnă că cel puţina una dintre cele trei etape nu a funcţionat corespunzător.

Toate calculatoarele au memorie

Este puţin probabil ca cineva care a utilizat un calculator să nu fi aflat deja că acesta are memorie. Chiar şi persoanele care nu utilizează calculatoare ştiu acest lucru. Totuşi ce este memoria, în afara de ceva care se găseste în orice calculator?

Termenul de memorie poate avea semnificatii diferite. Sensul general este acela de mecanism de reţinere a datelor ce pot fi utilizate de un echipament electronic.

Atunci când vine vorba de calculatoare termenul de memorie face referire cel cel mai adesea la memoria internă a unui calculator.

Pentru a înţelege mai bine modul de lucru al calculatoarelor  (şi nu de dragul clasificărilor…) dispozitivele de memorie ce echipează un calculator pot fi încadrate ca aparţinând memoriei interne sau celei externe.

Memoria internă sau primară:

Memoria externaEste o memorie electronică ce operează la viteze foarte ridicate şi poate fi accesată direct de către microprocesor, zona de stocare în care ajung toate datele înainte de a putea fi procesate de catre acesta.  Caracteristicile principale ale memoriei interne sunt următoarele:

  • memorie rapidă: dispozitivele de memorie internă sunt 100% electronice şi oferă o rată de transfer a datelor net superioară faţă de dispozitivele de memorie electronico-mecanice (precum hard disk-urile sau unităţile optice)
  • memorie temporară: datele sunt reţinute atât timp cât prin circuitele memoriei interne trece un curent electric. Întreruperea fluxului de electricitate sau închiderea calculatorului duce la dispariţia datelor conţinute.
  • memorie costisitoare: dispozitivele de memorie internă presupune costuri ridicate de producţie per megabait comparativ cu memoria externa. Din aceste motive cantitatea de memorie internă ce se găseşte într-un calculator este mult mai mică decât cantitatea de memorie externă.
  • memorie RAM: în cea mai mare parte memoria internă este alcătuită din memorie RAM aceasta fiind ajutată si de o cantitate mica de memorie ultrarapidă de tip cache care intră in componenţa microprocesorului.

Modul de memorie ram

Memoria externă

Orice altă formă de memorie alta decât cea internă intră în categoria memoriei externe sau secundare. Memoria externă este formată din dispozitive de stocare diverse care sunt mult mai lente decat memoria interna dar pot retine cantitati mari de date.

Datele continute de memoria externă a unui PC ce rulează Windows devin accesibile prin accesarea locaţiei My Computer (Computerul meu) :

Memoria externa este accesibila din My Computer

 

Dispozitive si medii de stocare

În general, prin dispozitiv de stocare se înţelege un dispozitiv ce aparţin memoriei extene ale unui calculator. Chiar dacă şi dispozitivele de memorie internă sunt de asemena dispozitive de stocare, acest termen vizează în special dispozitivele ce aparţin memoriei externe a unui calculator.

Mediul sau suportul de stocare este componenta fizică a unui dispozitiv de stocare pe care ajung informaţiile să fie efectiv stocate.

Atunci când mediul de stocare nu poate fi separat de restul componentelor ce alcătuiesc dispozitivul de stocare suntem în prezenţa unei forme de stocare fixe. Hardisk-ul, de exemplu este un dispozitiv de stocare cu mediu de stocare nedetasabil.Mediile de stocare detaşabile pot fi separate de dispozitivul de stocare şi folosite împreună cu un alte dispozitive compatibile.

 

Tehnologii de stocare

Orice mediu de stocare trebuie să reţină într-o formă sau alta de diverse cantităţi de biţi. Unele medii de stocare pot reţine câteva sute de biţi (suficient pentru a memora frecvenţele posturilor radio favorite în cazul unui echipament audio) iar alte medii pot stocacantităţi absolut impresionante de biţi, de oridinul miilor de miliarde. Chiar dacă în final scopul este acelaşi, tehnologiile de stocare utilizate pot diferi foarte mult şi pot prezenta atât avantaje cât şi dezavantaje. Iatăcare ar fi principale tehnologii folosite pentru a reţine informaţia pe diverse medii de stocare.

Tehnologie

Cum sunt reprezentaţi biţii la nivel elementar

  • magnetică

Biţii sunt reprezenţaţi sub forma unor particule magnetizabile încărcate negativ sau pozitiv.

Exemple: hard disk-ul, discheta obişnuită, alte tipuri de dischete, casetele şi benzile magnetice

  • optică

Biţii sunt reprezentaţi sub forma unor puncte sau cavităţi microscopice ce au rolul de reflecta diferit lumina. Cu ajutorul unor instrumente fotosenzitive prezenţa sau absenţa unor astfel de elemente poate fi interpretată sub formă de biţi

Exemple: compact discul, DVD-ul, mini discul

  • electronică

Prezenţa sau absenţa unui curent electric în anumite circuite, sau mofidicarea stării anumitor circuite(închis-deschis) poate fi de asemenea interpretată sub formă de biţi.

Exemple: memoria RAM, cardurile de memorie flash

Anatomia unui hard disk

Partile componente ale unui hard disk
1.
Disc sau discuri neflexibile din metal (platane) acoperite cu un strat de material magnetizabil. Aceste discuri sunt învârtite de un motor ce poate dezvolta o viteză de rotaţie de ordinul miilor de rotaţii pe minut (RPM). În prezent hard disk-urile obişnuite sunt cotate la viteze ce încep de la 5400 de rotaţii pe minut.

2. Braţ deplasabil care conţine capul de citire/scriere. În cazul în care un hard disk conţine mai multe platane suprapuse, atunci fiecare dintre acestea sunt deservite de un cap de citire/scriere propriu.

3. Un al doilea motor care poate deplasa capul de citire scriere în orice punct al suprafeţei de stocare.

4. Parte electronică ce controlează activităţile de citire/scriere şi de transferare a datelor dinspre şi către calculator. În componenţa acestei părţi intră şi o cantitate redusă de memorie ultrarapidă de tip cache.

5. Carcasă din metal în care sunt încapsulate componentele mecanice şi o parte din cele electronice. Această carcasă are rolul de a se comporta şi ca un radiator prelunând caldura degajată de discurile ce se rotesc la viteze foarte mari.

Pentru comparaţie, banda unei casete audio se deplasează pe sub capul de citire cu o viteză de aproximativ 5-10 cm pe secundă (~0,3 km/h), în timp viteza de rotaţie a discurilor unui hard disk depăşete şi 136 km/h!

Ce este sistemul de operare?

Sistemul de operare este software-ul care pune stăpânire pe resursele calculatorului de fiecare dată când acesta este pornit, şi este software-ul care rămâne activ în memoria calculatorului până când acesta este închis. Puteţi deschide şi închide oricâte alte programe doriţi, dar nu veţi putea închide sistemul de operare decât odată cu calculatorul.

Notă: Importanţa sistemului de operare poate fi privită şi altfel: fără existenţa unui sistem de operare un calculator personal este inutilizabil.

Dacă sistemul de operare nu este prezent în memoria calculatorului, acesta va afişa un mesaj cum că nu a găsit nici un sistem de operare, şi totul se va opri în acest loc.

operating_system

Sistemul de operare permite rularea altor programe, iar atunci când sunt rulate mai multe programe simultan, sistemul de operare joacă un rol de arbitru – împărţind fiecărui program anumite cote din resursele calculatorului. Primele sistemele de operare nu permiteau decât rularea unui singur program la un moment dat. Lucrurile s-au schimbat astăzi, iar sistemul de operare trebuie să facă legea între o mulţime de programe deschise de dumnevoastră, şi care împart acelaşi procesor şi aceiaşi memorie a calculatorului.

În concluzie, sistemul de operare este primul software cu care interacţionaţi atunci când începeţi lucrul la calculator, şi în consecinţă şi primul software cu care trebuie să vă familiarizaţi.

Ce sunt virusii?

Malware: virusi, spyware, adware, troieni, viermi & co…

Termenul de virus este asociat, impropriu de altfel, cu orice sofware infiltrat intr-un fel sau altul in calculatorul nostru si care produce efecte nocive.

Termenul corect in care putem incadra orice software nelegitim – inclusiv virusii – este acela de malware (de la malicious software) sau, mai pe romaneste, sofware maliţios.

DEX: MALIŢI//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care posedă maliţie; înclinat spre rău; răutăcios; caustic. [Sil. -ţi-os] /<fr. malicieux, lat. malitiosus .

Sa facem cunostinta cu cele mai raspandite tipuri de sofware malitios, ca mai apoi sa tratam mai pe larg virusii.

Troieni

Calul troianTroenii sunt un prim tip de software malitios. Denumirea de troian vine de la faimosul cal troian dat in „dar” de greci troienilor si care a fost  introdus de catre acestia in inpenetrabila cetate. Daca la suprafata giganticul cal se prezenta ca un dar, in interior era plin cu soldati care au si cucerit cetatea.

Troienii care ne dau calculatorul peste cap functioneaza dupa acelasi principiu. Sofware-ul la suprafata pare unul legitim si folositor care ne invita sa-l descarcam si sa-l rulam, dar in interior contine cod sursa malitios care poate pune stapanire pe calculator.  Odata rulat codul malitios  poate oferi acces neautorizat catre calculator, transmite informatii, sterge fisiere, restrictiona accesul catre diverse resurse, etc.

Un exemplu de astfel de troian este „Antivirus2008”, troian deghizat tocmai intr-un program antivirus, si care odata instalat lanseaza alerte false anuntand descoperirea unui intregi armate de virusi in calculatorul gazda.

Antivirus 2008

Viermi

MSBlaster worm

Viermi – acest tip de malware nu infecteaza fisiere, dar prezinta caracteristica de automultiplicare si transmitere prin retea. In general un vierme este capabil sa ofere acces neautorizat la calculatorul gazdă.

MS Blaster este unul dintre cei mai celebri viermi din ultimii ani. Speculând unele slăbiciuni ale sistemului de operare Windows XP (pină la service pack 2) acesta se transmite prin reţeaua locală şi reuşeste să se instaleze pe calculatoarele neprotejate.  Odată ajuns pe calculatorul gazdă acesta ininţiază procedura de inchidere automată a calculatorului lăsăndu-i utilizatorulzui doar un minut la dipsoziţie pentru salvarea documentelor deschise,

Spyware (sau programe spion)

Acest tip de malware odata intrat in functiune monitorizeaza munca pe care o facem la calculator. Monitorizarea poate consta in raportarea site-urilor vizitare, a parolelor folosite pentru logare, si a altor diverse informatii personale.  De obicei aceasta monitorizare nu ramane secreta, si aceste tip de  malware se exterioreaza prin instalarea de programe nedorite sau alte malware-uri, accesarea aleatorie a  unor adrese de internet, instalarea de toolbar-uri (bare de utlităţi) in browser, etc.

Adware toolbar

Virusi

Dacă aţi văzut filmul Ziua Independenţei (Independence Day), s-ar putea să fi rămas cu o părere bună despre viruşii de calculator, deoarece un astfel de virus a salvat întreaga omenire de la o foarte bine organizată invazie extraterestră. Se pare că producătorii filmului nu ştiau prea multe despre calculatoare sau mai ales despre viruşi, din moment ce viruşii sunt programe concepute ca oricare alte programe, şi pot funcţiona doar pe un anumit sistem de operare. Dar poate că extratereştii foloseau Windows pentru a-şi organiza invazia spre Pământ, orice este posibil…

Ce sunt totusi viruşii?

Viruşii sunt programe (software) rău intenţionate de către autorii lor, în scopul de a da peste cap buna funcţionare a unui calculator, de a sterge sau sustrage informatii, sau pur si simplu de  în scopul de a deranja pe utilizatori. Nu toţi viruşii produc pagube  dar cu siguranţă toţi viruşii sunt deranjanţi.

Asemănarea unor astfel de programe cu viruşii biologici nu este întâmplătoare deoarece atât viruşii biologici cât şi viruşii calculatoarelor au efecte nocive, şi în acelaşi timp, ambele specii sunt capabile de auto multiplicare si de infectare a gazdei.

Viruşii nu sunt altceva decât nişte instrucţiuni legale din punctul de vedere al sistemului de operare dar care, prin felul cum acţionează produc efecte nedorite. Mai jos puteti observa o portiune de codul sursa a unui virus celebru, si anume virusul CIH, care odata activat incerca in ziua de 26 aprilie sa rescrie BIOS-ul calculatorului si sa stearga datele de pe hardisk.

IsKillComputer:
                        ; Get Now Month from BIOS CMOS
                        mov     ax, 0708h
                        out     70h, al
                        in      al, 71h
                        xchg    ah, al

                        ; Get Now Day from BIOS CMOS
                        out     70h, al
                        in      al, 71h
                        xor     ax, 0426h       ; 04/26/????
                        jne     DisableOnBusy

Viruşii infectează fişiere

Instructiunile continute de un virus (adica virusul in sine) se ataşează fişierelor de pe un mediu de stocare, devenind parte integrantă a respectivelor fişiere, fişierele modificate devenind fişiere infectate, sau dacă vreţi… purtătoare ale virusului. Fişierele vizate sunt în cea mai mare parte fişierele executabile, deoarece atunci când se rulează  programul in sine se ruleaza şi instrucţiunile adăugate de virus.

Odată ce un fişier infectat a fost rulat, virusul din interior devine activ. Virusul devenit activ începe să se comporte aşa cum a gândit şi l-a programat autorul.

Prima grijă a unui virus este aceea de a infecta cât mai multe fişiere ale calculatorului gazdă, în speranţa că acestea vor ajunge să fie rulate şi pe alte calculatoare. Unii viruşi încearcă se transmită prin reţeaua locală,  alţii folosesc Internetul ca mediu de propagare, si o buna parte se raspandesc prin schimbul de fisiere dintre utilizatori.

Cine fabrică viruşi?

Persoane cu cunoştinţe avansate în domeniul programării calculatoarelor, şi care nu au altceva mai bun făcut. Din raţiuni de afirmare, răzbunare, plictiseală, sau cine ştie ce alte motive s-au creat până astăzi zeci de mii de viruşi.
Unii viruşi au provocat pagube de milioane de dolari, iar autorităţile au reuşit în unele cazuri să tragă la răspundere penală persoanele implicate în conceperea şi distribuţia virusului.
Cu toate acestea producţia de viruşi continuă nestingherită deoarece identificarea autorului unui virus este o misiune aproape imposibilă, dacă autorul şi-a luat toate măsurile de precauţie necesare.

Cum adică produc pagube?

Cum ar fi să vă treziţi peste noapte fără nici un fişier pe hard disc? Ar fi o situaţie cel puţin supărătoare, dacă nu un dezastru, pentru cei care aveau stocate pe hard disc fişiere importante. Mulţi viruşi de-a lungul anilor au fost special concepuţi pentru a şterge anumite fişiere sau chiar întregul hard disc al calculatorului gazdă.

Un virus celebru reuşea chiar să afecteze hardware-ul calculatorului astfel încât utilizatorul se alegea cu un calculator nefuncţionabil, şi era obligat să facă cheltuieli pentru repunerea în funcţiune.

Alţi viruşi pur şi simplu umblă la sistemul de operare, ceea de duce la o funcţionare necorespunzătoare a restului programelor, precum şi întregului sistem în sine.

Virusii moderni incearca sa colecteze informatii personale de pe calculatorul infectat si sa le transmita catre o anumita adresa. (de exemplu parole)

Programele Antivirus

Există o întreagă industrie antivirală formată din programe capabile să detecteze şi să elimine viruşii. Aceste programe acţionează ca un paravan între viruşi şi sisemul de opeare examinând fişierele de pe orice mediu de stocare conectat la calculatorul protejat, şi ofera protectie efectiva impotriva viruşilor blocand executarea instructiunilor virale.

Virusii pot fi in general caracterizati printr-o semnatura proprie. Adica o portiune de cod unica, care nu se regaseste in alti virusi sau alte programe. Pe baza acestei semnaturi atunci cand un  program antivirus scaneaza continutul unui fisier poate detecta daca acesta contine sau nu cod malitios.

Mai mult, programele antivirus contin si un set de metode heuristice de detectie a virusilor. Aceste metode le putem privi ca pe un fel de cei sapte ani de acasa al unui program antivirus. Un program performant analizand continutul poate gasi suspcioase unele din instructiunile continute si ne poate alerta in acest sens.

Totusi cea mai buna protectie ramane cea bazata pe o baza de date la zi cu semnaturi de virusi. In acest scop programele antivirus isi updateaza uneori zilnic baza de semnaturi.  [nggallery id=2]

Interfata cu utilizatorul

Interfata program

Ce este interfaţa?

Din punct de vedere al utilizatorului interfaţa reprezintă felul cum se prezintă un software pe ecranul calculatorului.

Ceea ce prezintă un program prin interfaţa sa este tot este de regulă si tot ceea ce poate face pentru dvs. De exemplu, interfaţa programului din imaginea alaturată permite căutarea unui număr de telefon după nume sau după număr.
Dacă doriţi să căutaţi un număr de telefon după alte criterii va trebui să apelaţi la serviciile altui program, care face acelaşi lucru şi care oferă mai multe opţiuni de căutare.

Interfata grafica vs interfata text

Interfaţa de tip text este tipică pentru era de început a calculatoarelor, când hardware-ul lent şi capacitatea memoriei, nu permitea folosirea graficii. Interfaţa de tip text, necesită cunoaşterea şi memorarea unui număr de comenzi, care trebuie mai apoi introduse într-o formă foarte strictă.

Interfata text

O interfaţă grafică este în primul rând practică, permiţând utilizarea calculatorului într-un mod simplu şi rapid. Introducerea graficii a permis simbolizarea diferitor acţiuni, prin asocierea cu imagini expresive.

Ce sunt pictogramele sau iconiţele?

Iconite

Pictogramă, pictograme, s.f. Desen sau şir de denesene simbolice, sugestive, pric care se sunt redate obiectele şi ideele în unele sisteme primitive de scriere. – Din fr. pictogramme [DEX]

Pictogramele folosite de calculatoare au ca scop declarat simbolizarea de comenzi ce pot fi date calculatorului. Desemenea, pictogramele sunt folosite pentru a simboliza anumite resurse hardware, anumite date din memoria calculatorului, şi orice alteceva care se poate simboliza.

Pentru a nu merge prea departe cu simbolizarea, de regulă pictogramele sunt de obicei etichetate cu un cuvânt sugestiv.

Elemente comune de interfata

Interfata Windows

Casetele de text

Caseta textCasetele de text apar ori de câte ori trebuie furnizate anumite informaţii calculatorului. Locul în care puteţi introduce textul este semnalizat printr-o linuţă clipitoare care, după cum ştiţi deja, poartă denumirea de cursor.

După ce aţi terminat de introdus textul apăsaţi tasta Enter sau butonul de comandă corespunzător.

Cum să folosiţi eficient casetele de text:

– dacă sunt disponibile mai multe casete de text executaţi un clic în interiorul casetei în care doriţi să introduceţi textul.
puteţi trece la caseta de text următoare apăsând tasta TAB.
– puteţi să vă întoarceţi la caseta de text anterioară apelând la combinaţia Shift+TAB.

– dacă textul existent apare fiind selectat odată ce aţi introdus primul caracter acesta va dispare. Dacă doriţi să păsatraţi textul existent sau să-i aduceţi modificări faceţi un clic în interiorul casetei de text sau apăsaţi una din tastele săgeţi.

Butoanele de opţiuni

Butoane de opţiuni corespund opţiuni care se exclud unele pe altele în contextul în care sunt grupate. Din aceste motive, dintr-un grup de opţiuni disponibile numai o anumită opţiune poate fi selectată la un moment dat.


Casetele de verificare

Acestea vă ajută să activaţi sau să dezactivaţi anumite opţiuni. De această dată opţiunile nu se mai exclud reciproc şi în consecinţă le puteţi bifa pe toate, numai o parte dintre ele, sau chiar nici una.

Listele de opţiuni

Listele de opţiuni se comportă în acelaşi fel ca şi butoanele de opţiuni. Dintr-o listă cu o sută de opţiuni nu veţi putea alege decât o singură opţiune.

Întotdeauna veţi recunoaşte o listă de opţiuni după semnul .

Pentru a avea acces la întreaga listă, trebui să faceţi un clic pe semnul , dacă opţiunile sunt numeroase o bară de derulare va ajuta să derulaţi până la ultima opţiune.

Cum sunt citite/scrise discurile optice

Una dintre cele mai mari descoperiri în domeniul tehnologilor de stocare este reprezentată de stocarea optică. La baza acestui tip de stocare stă fenomenul optic cunoscut sub numele de reflexia luminii. (( REFLÉXIE, reflexii, s.f. 1. Fenomen de reîntoarcere parţială a luminii, a sunetului, a radiaţiilor în mediul din care au venit atunci când întâlnesc o suprafaţă de separare a două medii; reflexie (2). 2. Reflecţie (1). [Var.: reflexiúne s.f.] – Din fr. réflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion. )) Faptul că două obiecte pot reflecta lumina în mod diferit, foloseşte în cadrul stocării optice pentru a reprezenta o serie de biţi în cadrul unei suprafeţe reflectorizante.

În continuare, urmează să aflaţi câteva detalii despre modul de stocare a datelor folosind tehnologie optică. Cu alte cuvinte, veţi afla de ce un mediu de optic este optic şi nu magnetic.

Mediul de stocare

Mediile optice stochează datele într-un strat de stocare fotosenzitiv de a lungul unei piste spiralate. (Dacă ar fi desfăşurată, o astfel de pistă ar atinge, în cazul unui compact disc, o lungime de aproximativ 5 km.)

Compozitie CD

Biţii sunt înregistraţi în ordine pe spaţiul marcat de o pistă sub forma unor cavităţi sau puncte microscopice care au rolul de a reflecta diferit lumina emisă de o rază laser. O suprafaţă plană semnifică 0 (land) iar o cavitate sau punct 1(pit).
Dimensiunea punctelor ce reprezintă biţii precum şi distanţa dintre acestea este de oridinul micronilor. (Un micron este egal cu a mia parte dintr-un milimetru – 10-6 metri ). La nivel micronic, densitatea de puncte ce pot fi reprezentate este de ordinul sutelor de milioane pe o suprafă de doar câţiva centimetri pătraţi.

Comparatie CDvsDVDvsBlu-ray

Raza laser

Pentru decodificarea miliardelor de puncte aflate în interiorul stratului de stocare în date este folosită o rază laser.

Laser bluray

Raza laser verifică absenţa sau prezenţa în serie a cavităţilor sau punctelor microscopice ce reprezintă biţii şi raportează sub formă de semnale părţii electronice absenţa sau prezenţa lumii. Mai departe, electronica unităţii de citire interpretează semnale electronice primite sub formă de baiţi.

Raza laser

Avantajele stocării optice

Dimensiuni compacte
Cele mai răspândite medii de stocare optice (CD-ul şi DVD-ul) cântăresc câteva grame, au o grosime de 1,2 mm şi un diametru de 12 cm.

Acces direct către informaţia stocată.
Orice informaţie poate fi găsită în cadrul suprafeţei de stocare a unui mediu optic într-un interval măsurabil în milisecunde.

Securitate bună a datelor stocate şi perioadă lungă de utilizare

Un mediu de stocare optic nu se uzează prin citire. În condiţiile unei manipulări atente informaţia stocată pe un disc optic (de calitate) poate fi accesată vreme de zeci de ani.

Preţ redus per megabaitul de stocare
Un mediu de stocare obişnuit (CD sau DVD) poate fi achiziţionat pentru un preţ derizoriu, şi oferă o capacitate de stocare relativ mare.

WORM

Majoritatea mediilor se stocare optice se încadrează categoria mediilor de stocare WORM – Write Once Read Many – Scrie Odată Citeşte de Multe Ori.
Faptul că un mediu WORM poate fi scris o singură dată este în strânsă legătură cu procesul de scriere a datelor, care este unul ireversibil. Stratul de stocare odată ce a fost modificat prin scrierea de date nu mai poate fi adus la starea iniţială.

Faptul că informaţia stocată nu poate fi ştearsă sau modificată nu trebuie văzută ca un dezavantaj major. Caracteristica de permanenţă a informaţiei previne ştergerea sau modificarea accidentală a acesteia.

Mediile optice non-Worm, denumite şi reînregistrabile, pot fi citite de asemenea de foarte multe ori dar în acelaşi timp pot fi şterse şi rescrise cu noi informaţii.

„X”-ul, sau cum se masoara viteza unitatilor optice

Rata maximă de transfer a datelor se numără printre factorii cei mai importanţi care caracterizează performanţele unei unităţi optice. Rata de transfer maximă este măsurată în kilobaiţi (KB) sau megabaiţi (MB) pe secundă, dar este echivalată în „X”. „X-ul” este o unitate de măsură preferată kilobaiţilor sau megabaiţilor pe secundă din motive de marketing. Pentru mulţi utilizatori 52X sună mai interesant decât 7800 kilobaiţi pe secundă.

Un „X” are valori diferite, în funcţie de mediul de stocare la care care este avut în vedere:

Rata transfer CD vs DVD

Bariere tehnnologice

Rata de transfer a datelor este determinată într-o bună măsură de viteza de rotaţie a mediului de stocare. Acest fenomen de interdependenţă între rata de transfer şi viteza de rotaţie a dus la apariţia unei bariere tehnlogice cauzate de structura electronico-mecanică a unităţilor optice. Iată care ar fi principale fenomene secundare ce pot fi cauzate de creşterea numărul de rotaţii ale disc-ului :

• Vibraţii ale discului. Poziţionarea corectă a razei laser pe un disc ce vibrează este greu de realizat şi consumă timp.
• Încălzirea mediului de stocare. Fenomenele de frecare ce se produc la viteze mari de rotaţie duc la încălzirea considerabilă a discului. Câteva grade în plus pot duce la alterarea stratului de stocare fotosenzitiv şi implict la pierderea datelor stocate.
• Un număr de rotaţii prea mare poate duce şi la dezintegrarea discului în unitate. Acest eveniment are mari şanse de reuşită dacă discul este fisurat. Dacă aţi auzit de discuri care pur şi simplu au explodat în momentul în care erau citite nu trebuie să fiţi sceptic, unii utilizatori au parte şi de astfel de evenimente.

Dintr-un alt punct de vedere se poate susţine că stagnarea ratei de transfer este şi o chestiune ce ţine de menţinerea unui cost de fabricaţie scăzut. Tehnologia actuală permite fabricarea unor unităţi optice mai performante dar, acesta ar implica folosirea unor componente costisitoare ceea ce ar duce la un preţ final mult prea mare pentru buzunarul utilizatorul obişnuit. Având în vedere că segmentul cel mai dezoltat pe piaţa unităţilor optice este cel cuprins între 20$-50$ nu se anunţă prea curând vreo schimbare.

Rata de scriere/citire

Rata de citire/scriere CD

Rata de citire/scriere DVD

Bluray 1X=4.5MB/s

Dacă in cazul unui CD un 1X echivaleaza cu 150KB/s, iar in cazul unui DVD un X echivaleaza cu 1.38MB/s discurile blu-ray au ridicat standardul la 4.5MB pe secunda.

Rata de transfer Timp de scriere a unui disc blu-ray(minute)
Mbit/s MB/s Single Layer Dual Layer
36 4.5 90 180
72 9 45 90
144 18 23 45
216 27 15 30
288 36 12 23
12×* 432 54 8 15

*Teoretic, pe piata inca nu exista unitati capabile sa atinga aceasta viteza

Evolutie

Primele unităţi CD-ROM erau cotate la o viteză de 1x (1988). Mai apoi, au apărut uniţăţile cu viteză dublă – 2x (1990), iar în anul 1994 cele cu viteză cvarduplă – 4x. Caracteristicile comune ale unităţilor CD-ROM primitive (1X-4x) erau:

– rata redusă de transfer a datelor (la o viteză de 2x durata de copiere a unui CD de 700 MB trece de 40 de minute)

– preţurile ridicate şi uneori exorbitante (primele unităţi 4X costau aproape 1000$ în momentul lansării)

– fiabilitate (pentru preţul plătit unităţile CD-ROM se comportau ca nişte echipamente de folosinţă îndelungată)

Unităţile 16X au apărut în anul 1997, iar anul următor pe piaţă se puteau găsi deja unităţi 32X. În anul 1999 unităţile cotate la valori peste 40x erau cu totul obişnuite. De atunci şi până în prezent, rata de transfer a datelor a stagnat în jurul valorii de 50x.

Unităţile DVD-ROM si cele DVD-RW au cunoscut o traiectorie asemănătoare în privinţa preţurilor şi a performanţelor.

Multipli: Kilo, Mega, Giga.

De ce 1024, 1048?

Prefixele kilo, mega, sau giga provin din sistemul metric, unde fiecare reprezintă exact o mie, un milion, sau un miliard de unităţi.

Dacă vă întrebaţi de ce tocmai kilobaitul a ales să depăşească bariera de 1000 de unităţi, răspunsul este destul de simplu. Totul pleacă de la la faptul că un bit poate avea două valori ( 0 sau 1) ceea ce face ca mai departe totul se se măsoare ca 2 la o anumită putere. Un kilobait este echivalentul lui 2 la puterea a 10-a,ceea ce înseamnă exact 1024.

Tabel cu prefixe:

Unitate

Abreviere

Baiţi

Kilo

K

2^10 = 1,024

Mega

M

2^20 = 1,048,576

Giga

G

2^30 = 1,073,741,824

Tera

T

2^40 = 1,099,511,627,776

Peta

P

2^50 = 1,125,899,906,842,624

Exa

E

2^60 = 1,152,921,504,606,846,976

Zetta

Z

2^70 = 1,180,591,620,717,411,303,424

Yotta

Y

2^80 = 1,208,925,819,614,629,174,706,176

Mii, milioane si miliarde de baiti

Exprimarea în baiţi nu este tocmai convenabilă din moment ce informaţiile de zi cu zi necesită cantităţi mari de baiţi pentru a putea fi stocate. Astfel, miile, milioanele sau miliardele de baiţi ce iau parte la stocarea datelor sunt exprimaţi prin utilizarea unor prefixe, foarte uşor de reţinut.

Kilo

pentru 1000

Mega

pentru 1.000.000

Giga

pentru 1.000.000.000

Atenţie la abrevieri!

AbrevieriPentru a se face referire la o anumită cantitate de biţi sau de baiţi de cele mai multe ori se folosesc abrevieri. Trebuie  să fiţi atenţi dacă este vorba despre biţi sau de baiţi.

 

Kilobaiţi, megabaiţii, sau gigabaiţii sunt folosiţi în general pentru exprimarea capacităţiii de memorie.

Kilobiţii, megabiţii, sau gigabiţii sunt utilizaţi în general pentru a exprima viteza de transfer a datelor. Nu trebuie să scăpaţi din vedere că trebuie 8 biţi pentru a se forma un bait. De exemplu: o conexiune  la Internet poate fi de 1 megabit (Mb) insemna de fapt 128 kilobaiti pe secunda.

 

CD, DVD, BD si formatul mini

Formatul Mini

Marimea conteaza…

Mini CD-urile sau mini DVD-urile sunt discuri optice multifuncţionale de buzunar. Diferenţa dintre un disc standard şi unul mini este de 4 centimetri în diametru, fapt ce a dus implicit şi la diminuarea capacităţii de stocare cu aprox. 60%.

Chiar dacă formatul mini se prezintă cu o capacitate de stocare mult diminuată utilitatea acestuia nu poate fi pusă la îndoială. Un disc mini poate fi folosit pentru stocarea de zi cu zi a datelor, putând fi foarte comod de transportat chiar şi în buzunar, dar poate fi folosit şi împreună cu o serie de echipamente portabile compacte, special concepute pentru acest format.

Cum se folosesc discurile mini?

Formatul mini poate fi folosit împreună cu orice unitate optică de citire/scriere modernă. Nu trebuie decât să introduceţi discul în tavă de preluare, în locul special creat.

Există şi adpatoare în care puteţi insera un mini CD sau DVD pentru a-l transforma într-un disc stanadard de 12 CM. Aceste adaptoare sunt o idee bună dacă unitatea dumnevoastră ori nu acceptă formatul mini, ori crează probleme atunci când folosiţi astfel de discuri.

Cererea pieţei pentru mini CD-uri sau mini DVD-uri nu este la fel de mare ca şi pentru formatul standard, iar acest fapt menţine preţurile la un nivel ceva mai ridicat faţă de discurile standard cu o capacitate mai mare de stocare. În cantiăţi mari aceste discuri sunt în mod evident mai ieftin de produs, motiv pentru care unele companii oferă astfel de discuri conţinând material multimedia promoţional, cataloage de produse, software demonstrativ, prezentări etc.

O altă aplicaţie populară a acestui format o reprezintă cărţile de vizită multimedia. Pentru acestea sunt folosite în special un format rectangular de disc, cu capacitate de stocare de aprox. 30 MB pentru formatul CD.

Specificatii:

Formatul Standard

Fomatul Mini

Diametru

12 cm

8 cm

Capacitate de stocare CD

~700 MB

~210 MB

Capacitate de stocare DVD

4,7 GB

1,47 GB

Capacitate de stocare Bluray 25 GB 7.8 GB

Memoria virtuală

De ce avem nevoie de memorie virtuală?

Memoria virtuală este o zonă de stocare temporară la care se apelează ori de câte ori un program necesită mai multă memorie RAM decât cea care se găseşte instalată într-un calculator.

Pentru ca memoria RAM să nu impiedice rularea unor programe atunci când aceastea au nevoie de mai mult spatiu de stocare,sistemul de operare foloseste spaţiul de pe hard disk ca o extensie a memoriei ram. Chiar dacă un calculator este echipat în realitate cu doar 64 de megabiţi de RAM, prin folosirea memoriei virtuale un program poate avea la dispoziţie până la 4 gigabaiţi de memorie. (in cazul unui sistem de operare pe 32 de biti)

Windows şi memoria viruală

Memorie virtuala

Memoria virtuală ia forma unui fişier special pe hard disk care este folosit ca şi cum ar fi memorie RAM. Windows-ul permite unele setari in privinta memoriei virtuale. Aceasta in mod standard este create sub forma unui fisier denumit pagefile.sys pe acelasi disc (partitie) cu sistemul de operare.

Memoria virtuală încetineşte lucrul

Principalul neajuns al memoriei virtuale constă scăderea vitezei de lucru în momentele în care hard disk-ul este accesat frecvent. Hard disk-ul nu poate suplimenta cu succes memoria RAM deorece este un dispozitiv de câteva zeci sau chiar sute de ori mai lent decât aceasta. Pentru a intelege mai bine cum afecteaza  memoria virtuala viteza de lucru, vom apela la informatiile furnizate de producatorii unui joc.

În anul 1998 apărea pe piaţă jocul Unreal, iar producătorii prezentau foarte cinstit cum va rula jocul în funcţie de cantitatea de RAM ce se găseşte în calculatorul cumpărătorului:

– mai puţin de 16 Megabaiţi de RAM – nu se poate juca
– 16 Megabaiţi de RAM – Se poate juca dar cu accesări foarte frecvente a hard discului ce cauzează întreruperi în timp ce jucaţi
– 32 Megabaiţi de RAM – ceva mai puţine accesări ale hard discului în timpul jocului
– 64 Megabaiţi de RAM – Foarte bine! Probabil foarte puţine accesări ale hard discului
– 128 Megabaiţi de RAM – Ei da…!

Chiar dacă în prezent cerinţele de memorie sunt cu totul altele decât cele din anul de graţie 1998, se poate trage foarte simplu o concluzie: cu cât calculatorul are mai multă memorie RAM cu atât hard disk-ul va fi accesat mai puţin şi performanţa va creşte.

O desfăşurare fluentă a unui program presupune ca cea mai mare parte din date să fie stocate în memoria RAM şi doar o parte mai mică în memoria virtuală. În caz contrar, performanţa poate scădea în asemenea măsură încât unele programe devin practic inutilizabile.

Ce sunt bitii? Bit vs Bait

Bit-ul

Bit-ul reprezintă cea mai mică unitate de informaţie dintr-un calculator. Denumirea de bit provine de la „binary digit” adică număr binar. Sistemul binar este un sistem de numeraţie unde totul se reprezintă doar cu 1 şi 0. Aceste două valori sunt suficiente pentru a reprezenta oricare două stări care se exclud reciproc:

Deschis

Închis

Adevărat

Fals

Cald

Rece

1

0

1

0

1

0

Valorile sistemului binar pot fi asociate foarte bine cu realităţile din circuitele unui calculator fie există un curent electric (1), fie nu există un curent electric (0).

Cu cât numărul de biţi folosit este mai mare cu atât numărul de valori reprezentabile creşte. Dacă un bit poate reprezenta două valori (1 sau 0), 2 biţi pot reprezenta 4 valori diferite, iar 8 biţi pot reprezenta deja 256 de valori particulare.

Dacă ar trebui să comunicam care este suita de 4 cărţi extrasă dintr-un pachet de cărţi ne-am putea descurca folosind 2 biţi de informaţie. Mai precis, pentru fiecare carte extrasă am putea folosi una dintre cele 4 combinaţii care se pot face cu doi biţi.

Simbol carte

Combinaţie biţi

00

01

10

11

… şi bait-ul

Biţii nu prezintă prea mare utilitate folosiţi de unii singuri. Pentru a putea fi cu adevărat folositori biţii sunt grupaţi în unităţi denumite baiţi. Un bait, aşa cum este el utilizat de majoritatea calculatoarelor, este format dintr-un grupă de 8 biţi.

Dacă un singur bit poate reprezenta doar două valori, 8 biţi la un loc (adică un bait) pot reprezenta 256 de valori diferite.

255 de valori care pot fi reprezentate de un bit

Valorile care se pot reprezenta cu un bait au făcut obiectul unor diverse codificări: literele alfabetului, cifrele, semnele de punctuaţie dar şi multe alte simboluri au fost asociate cu una din combinaţiile posibile. În acest fel s-a creat o modalitate simplă de manipula tot felul de date folosind diverse combinaţii de biţi.

ASCII

În această codificare au fost utilizaţi doar primii 7 biţi pentru a reprezenta literele alfabetului, semnele de punctuaţie, şi alte caractere specifice limbii engleze. Ultimul bit era folosit pentru ceva ce se cheamă corecţia erorilor.

Baiti sau octeti?

Octeţii şi baiţii se referă practic la acelaşi lucru. Teoretic vorbind, un octet exprimă clar că este vorba despre opt biţi, pe când baiţii pot însemna şi o oarecare adunătură de biţi, nu neaparat opt.

Baiţii mai au darul de a pune în încurcătură multe lume, deoarece confuzia între biţi şi baiţi este foarte uşor de făcut pentru necunoscători.

Cu toate acestea, sunt puţine persoanele care folosesc termenul de octet atunci când vine vorba de memorie.

Bait, baiţi, s.m. (Inform.) – Ansamblu de biţi (de obicei opt) folosit pentru exprimarea capacităţii de memorie. – Din engl. byte

Octet, octeţis.n. (Inform.) – Grup de opt biţi folosit pentru exprimarea capacităţii de memorie. – Din fr. octet

Mii, milioane si miliard de baiti

Odată ce aţi aflat rostul baiţilor nu ar trebui să vă mire faptul că memoria se măsoară în baiţi şi nu în altceva. Exprimarea în baiţi nu este tocmai convenabilă din moment ce informaţiile de zi cu zi necesită cantităţi mari de baiţi pentru a putea fi stocate. Astfel, miile, milioanele sau miliardele de baiţi ce iau parte la stocarea datelor sunt exprimaţi prin utilizarea unor prefixe, foarte uşor de reţinut.

Kilo

pentru 1000

Mega

pentru 1.000.000

Giga

pentru 1.000.000.000

 

Un kilobait are de fat 1024 de baiti. Misterul celor 1024 de baiti este dezlegat aici.

Atenţie la abrevieri!

AbrevieriPentru a se face referire la o anumită cantitate de biţi sau de baiţi de cele mai multe ori se folosesc abrevieri. Trebuie  să fiţi atenţi dacă este vorba despre biţi sau de baiţi.

 

 

  • Kilobaiţi, megabaiţii, sau gigabaiţii sunt folosiţi în general pentru exprimarea capacităţiii de memorie.

 

 

 

  • Kilobiţii, megabiţii, sau gigabiţii sunt utilizaţi în general pentru a exprima viteza de transfer a datelor. Nu trebuie să scăpaţi din vedere că trebuie 8 biţi pentru a se forma un bait. De exemplu: o conexiune  la Internet poate fi de 1 megabit (Mb) insemna de fapt  128 kilobati pe secunda.

 

 

Mausul. Clic sau dublu clic?

Ce este un maus? (sau mouse)

MouseMausul este un dispozitiv de indicare ce poate fi ţinut în palmă. Atunci când deplasaţi masusul pe suprafaţa care se află, o săgeată se deplasează pe ecran în acelaşi sens cu mişcările pe care le efectuaţi. În acest fel, puteţi da comenzi calculatorului în funcţie de ceea ce este afişat pe ecran.

Cum se foloseşte un maus?

Este foarte posibil ca dumneavoastră să ştiţi deja cum se foloseşte un mouse, iar rândurile următoare s-ar putea să vă plictisească teribil. Totuşi, citiţi cu atenţie, s-ar putea să descoperiţi lucruri noi şi folositoare…

Filozofia folosirii unui mouse este destul de simplă: indică şi fă clic.

A indica înseamnă a poziţiona cursorul deasupra unui element ce apare afişat pe ecran. În mod standard, cursorul este reprezentat ca o săgeată. În majoritatea cazurilor, cursorul rămâne vizibil pe ecran chiar dacă nu folosiţi în acel moment mausul.

Dacă mouse-ul ar mişca doar o săgeata pe ecran, cu siguranţă nu ar fi de nici un ajutor. Utilitatea mouse-ul stă în cele două butoane principale cu ajutorul cărora se pot da diferite comenzi calculatorului.

Clicul şi dublu clicul

Atunci când apăsăţi un buton al mouse-ului se aude un clic, iar ceea ce faceţi dumneavoastră se cheamă clic. Un clic se execută printr-o apăsare scurtă, adică fără a ţine apăsat apăsat butonul mausului.

Dublu clicul este o altă operaţiune care se poate face cu mausul. Pentru a executa un dublu clic trebuie să executaţi două clicuri intr-o succesiune rapidă – aproximativ o jumăate de secundă.

Click stanga mouse

Utilizarea mausului în Windows

Clic stânga

Clicul stânga îndeplineşte funcţiile atât de selectare normală cât şi de selectare de obiecte.

Selectarea este ceea ce faceţi atunci când aveţi în faţă mai multe opţiuni, precum comenzile ce apar într-un meniu. Executând un clic pe numele comenzii calculatorul va executa respectiva comandă.  Aceasta este principala întrebuinţare a mausului.

Selectarea de obiecte: face posibilă selectarea unuit anumit obiect sau a unor anumite obiecte dintr-un grup de obiecte. Doar obiectele selectate vor reacţiona la următoarele acţiuni ale dumneavoastră.

Selectat cu mausu

Pentru selecta un obiect trebuie să poziţionaţi cursorul deasupra unei iconiţei sale şi să faceţi un clic. Iconiţa îşi va schimba culoarea în semn că obiectul este selectat.

Clic sau dublu clic?

Indiscutabil, cei mai multi utilizatori care se acomodează cu lucrul la calculator sunt pusi in incurcatura : Si acum ce fac? Clic sau dublic clic?

Pentru a scapa de dilemă, trebuie sa stim ca dublu clic facem doar atunci cand obiectele cu care interactionam permit o selectie multipla. De exemplu: iconitele de desktop, fisierele dintr-un dosar, etc. Atunci cand nu este posibila o selectie. De exemplu, pe comenzile dintr-un meniu facem clic simplu.

Clicul drepata

Clic drepta

Un clic dreapta are ca efect principal afişarea unui meniu.

Meniul afişat poartă denumirea de „meniu de context”, deoarece comenzile meniului diferă e în funcţie de locul unde a fost făcut clicul dreapta.

„Trage şi aruncă”

De câte ori veţi întâlni termenul „Drag&Drop” trebuie să ştiţi că este vorba tehnica „trage şi aruncă”.

Această tehnică este extrem de folositoare atunci când trebuie manipulate diferite obiecte de pe ecran, sau atunci când doriţi să îndepliniţi unele operaţii mai simplu. ( operaţii care ar necesita mai multe comenzi în mod normal)

Cum folosim „trage şi aruncă”:

Tragerea: indicaţi un obiect de pe ecran, ţineţi apăsat butonul din stânga şi mişcaţi mausul. Dacă obiectul permite folosirea acestei tehnici acesta se va ţine „lipit” de cursor, ceea ce vă permite să-l plimbaţi după voie pe suprafaţa ecranului.

Aruncarea: eliberaţi butonul mouse-ul iar obiectul va interacţiona cu ceea ce se găseşte pe ecran. Dacă pe ecran nu se găseşte nimic, unele obiecte îşi vor muta poziţia acolo unde aţi eliberat butonul mouselui. Dacă, în schimb, în locul unde aţi aruncat obiectul se găseşte un alt obiect sistemul de operare va executa o anumită operaţie în funcţie de tipul obiectelor ce au intrat în interacţiune.

Trage si arunca

Mouse sau maus?

Printre neologismele recent intrate în vocabularul limbii române se numără şi substanstivul „maus”. Puteţi scrie exact cum se aude fără sa comiteţi vreo greseală de ortografie.

[DEX] Maus, mausuri, s.n. – Dispozitiv acţionat manual, conectat la un computer, a cărui deplasare pe o suprafaţă antrenează deplasarea cursorului pe ecran. – Din Engl. Mouse

Arsenalul de RAM necesar

Arsenalul de RAM necesar

Programele necesită o anumită cantitate minimă de RAM ca să poată funcţiona, sau ca să poată funcţiona corespunzător. Cerinţenţele de memorie RAM ale unui program sunt corespunzătoare momentului lansării pe piaţă. Un program mai vechi se va mulţumi cu hardware mai lent şi cu mai puţină memorie RAM. Nu aceleaşi lucururi se pot spune şi despre programele lansate recent.

Producătorii de software sunt interesaţi ca produsele lor să poate fi rulate pe cât mai multe calculatoare, motiv pentru care cerinţele de memorie RAM raman in limite rezonabile. Totuşi, următoarele programe necesită o cantitate mult mai mare de RAM decât programele obişnuite:

  • programe de prelucrare audio-video, grafică, animaţie, proiectare asistată de calculator

În domeniul profesional sau semiprofesional lucrul se desfăşoară numai sub acoperirea unui microprocesor rapid şi a unei cantităţi de memorie RAM impresionante. Pentru nevoile casnice, chiar şi astfel de programe, funcţionează satisfăcător şi în prezenţa unui calculator cu dotări medii în privinţa memoriei RAM.

  • jocurile video – aici ne referim la jocurile video cu grafica  de ultima generaţie. Acestea  necesită întotdeauna mai multă memorie RAM decât orice alte programe folosite de un utilizator obişnuit.

Denumire program

Tip Program

Minimul de RAM* (MB)

Microsoft Windows 98

Sistem de Operare

16

Unreal (1998)

Joc video

16

Microsoft Office 2000

Aplicaţii de birou

20

Microsoft Encarta 2002

Enciclopedie

32

Microsoft Windows XP

Sistem de operare

64

Microsoft Office 2003

Aplicaţii de birou

64

CorelDRAW Graphics 11

Grafică

64

Unreal II (2002)

Joc video

128

Thief 3 (2004)

Joc video

256

Painkiller (2004)

Joc video

384

Windows Vista Home (2006)

Sistem de operare

512

Mac OS X Leopard

Sistem de operare

512

Crysis (2007)

Joc Video

1024

Windows 7 (2009)

Sistem de operare

1024

*Atunci când producătorii unui program specifică un minim de memorie RAM necesară, însemnă că veţi putea rula respectivul program dar pentru performanţe superioare ar trebui să aveţi instalată mai multă memorie.

Uite fisierul, nu e fisierul…

L-am marcat cu atributul ascuns (hidden) şi acum nu-l mai găsesc

Windows nu afişeză fişierele de sistem şi cele marcate cu atributul ascuns „hidden”. Dacă veţi marca un fişier cu atributul hidden aveţi şanse să nu-l mai vedeţi afişat nici dumnevoastră daca nu veţi şti cum să utilizaţi opţiunile de vizualizare pentru fişiere şi dosare ascunse din Windows.

Opţiuni de vizualizare – Windows XP

Selectaţi meniul > Tools/Instrumente afişat de către My Computer > selectaţi Folder options/Opţiuni Folder

În cadrul dialogul Folder Optiuns/Opţiuni Folder selectaţi secţiunea View/Vizualizare. Pentru fişierte şi   dosare ascunse aveţi la dispoziţie două opţiuni:

Do not show hidden files and folders/Nu se afişează fişierele şi folderele ascunse

Show hidden files and folders/Se afişează fişierele şi folderele ascunse

Folder options control panel windows xpDialogul Folder Options (Opţiuni folder) poate fi accesat şi din Control panel

Folder options, optiuni folder COntrol panel

Literele de unitate (Drive letters)

Literele de unitate in My Computer

Literele de unitate au fost convenite cu ceva timp în urmă pentru calculatoarele personale IBM si cele compatibile. Din punct de vedere convenţional lucrurile sunt cât se poate de simple:

– orice unitate de stocare este individualizată prin câte o literă urmată de două puncte A: , B: , C:

– se începe de la litera A

În sistemul de operare Windows unitatea de dischete este reprezentată de litera A:, iar primul hard disk este reprezentat de litera C:, restul hardware-ului de stocare primeşte literele ce urmează lui C.

Litera

Icon standard

Windows Xp

Ce se poate accesa?

A:

sau

B:

Unitatea de dischete

Litera A: şi unitatea de dischete sunt un cuplu inseparabil al calculatoarelor personale.
Lucrurile par să râmână neschimbate şi pe viitor, chiar dacă dischetele sunt la sfârşit de carieră.

Litera B: deserveşte cea de a doua unitate în cazul în care există una. Calculatoarele personale nu mai folosesc de mult două unităţi de dischetă.

C:

Hard Disk-ul

Litera C: deserveşte întotdeauna hard disk-ul. Dacă nu ştiţi de unde să începeţi să începeţi aventura în lumea fişierelor, căutaţi unitatea de stocare care începe cu litera C.

D:

Posibil unitatea optică

Dacă există un singur hard disk, iar acesta are o singură partiţie veţi găsi unitatea optică (CD-ROM sau DVD-ROM) la litera D:

Astăzi majoritatea hard disk-urilor prezintă cel puţin două partiţii ceea ce face puţin probabil să întâlniţi unitatea optică la această literă.

E:, F:, G:

şi următoarele…

Alte dispozitive de stocare

Orice dispozitiv de stocare conectat la calculator va primi o literă de acces alta decât literele A: şi C:

Ce este memoria RAM?

Memorie RAM

Este puţin probabil ca cineva care a utilizat un calculator să nu fi aflat deja că acesta are memorie, chiar şi persoanele care nu utilizează calculatoare ştiu acest lucru. Totuşi ce este memoria, în afara de ceva care se găseste în orice calculator?

Ei bine, termenul de memorie poate avea semnificatii diferite, dar atunci când vine vorba de calculatoare prin memorie se intelege mecanism de reţinere a datelor ce pot fi utilizate de un echipament electronic.

Mai departe, memoria unui calculator poate fi impărţită în două mari categorii:

• memorie internă sau primară

• memorie externă sau secundară

Memoria internă

este zona de memorie care poate fi accesată în mod direct de către microprocesor. Orice cantitate de date înainte de a putea fi prelucrată de microprocesor trebuie să ajunga mai întâi prin memoria internă a calculatorului.

Pentru că totul trebuie să ajungă mai întâi în memoria internă dimensiunea şi viteza de lucru a memoriei RAM influenţează în mod direct performanţele unui calculator. Acesta este unul şi din motivele pentru care memoria internă este adusă de fiecare dată în discuţie atunci când trebuie evalute perfomaneţele unui calculator. Memoria internă este alcătuită aproape în totalitate  „memorie RAM”.

 

Memoria externă

este formată din diferite dispozitive de stocare ce retin informatia pe termen lung. (precum hard disk-ul)

Memoria RAM
Circuitul unui pachet de date : hardi disk – > memorie RAM -> microprocesor

In imaginea de mai jos este prezentat rolul memoriei RAM intr-un calculator obisnuit. Sa ne imaginam ca doriti sa ascultati melodia dvs preferata care stiti ca se afla stocata pe hard disk. Ce se intampla atunci can faceti dublu click pe fisierul ce contine melodia? In mare hard disk-ul va transmite baitii ce contin melodia in memoria RAM, acestia vor fi stocati la o anumita adresa de unde-i va lua in primirie microprocesorul.

RAM de la Random Acces Memory

RAM este prescurtarea de la Random Acces Memory – adică memorie cu acces aleator. Caracteristica de accesare aleatorie face referire la posibilitea de stocare şi accesare a datelor într-un mod non-secvenţial, ceea ce insemnă ca orice cantitate de date poate fi accesata in mod direct.

Memoria RAM si calculatoarele personale

Memoria RAM destinata calculatoarelor personale se prezintă sub forma unor module standardizate ca cel din imaginea de mai jos. Aceste module pot fi achiziționte de la magazinele locale și montate pe placa de bază a calculatorul in sloturile de memorie ramase libere. Memoriile RAM sunt niste componente electronice fiabile, neavand parti in miscare acestea nu se uzeaza in timp unii producatori oferind garantie pe viata.

Orice calculator personal care functioneaza are montat cel putin o un modul de memorie RAM. Atunci cand calculatorul functioneaza si nu vedeti nici un modul de memorie RAM instalat nu sunteti martorul unui fenomen paranormal – memoria RAM este acolo, de data aceasta se prezinta sub forma unor chipuri de memorie lipite direct pe placa de baza a calculatorului. Memoria RAM care vine direct lipita pe placa de baza nu este ceva comun calculatoarelor personale de tip desktop, in schimb unele calculatoare portabile sunt echipate din fabrica cu memorie RAM direct pe placa de baza pentru a se salva din spatiu.


Sloturi de memorie RAM

Ce trebuie stiut despre memoria RAM?

  • Memoria RAM este locul în care ajung datele înainte de a fi prelucrate de microprocesor – această memorie este spaţiul de lucru al calculatorului.
  • Pentru că totul trece prin memoria RAM, capacitatea de stocare a memoriei RAM şi rapiditatea acesteia influenţează în mod direct performanţele calculatorului.
  • Orice software este conceput să funcţioneze în prezenţa unei anumite cantităţi minime de memorie RAM. Dacă într-un calculator nu se găseşte minimul de memorie RAM cerut de un program – acesta va refuza să pornească sau va funcţiona necorespunzător.
  • O cantitate insuficientă de memorie RAM poate afecta serios performanţele calculatorului pe ansamblu.
  • Mai multă memorie RAM înseamnă performanţe mai bune ale calculatorului, sau cel puţin, aşa văd lucrurile o bună parte dintre utilizatorii de calculatoare personale. Nu încercaţi să vă opuneţi acestei păreri generale chiar in unele cazuri dubland cantitatea de memeorie nu se va observa practic nicio diferenta.

De ce totul trebuie să treacă prin memoria RAM?

Iată, care ar fi o parte din variantele posibile:

• Există o înţelegere secretă între producătorii de memorie RAM şi producătorii de calculatoare, astfel încât să fiţi nevoit să cumpăraţi şi memorie RAM odată cu calculatorul.

• Calculatoarele s-au obişnuit cu memoria RAM, de ce să se schimbe lucrurile acum.

• Memoria RAM are o viteză de lucru foarte mare în comparaţie cu restul dispozitivelor de stocare

Acordaţi-vă un punct dacă aţi ales a treia variantă, într-adevăr, memoria RAM este mult mai rapidă decât alte dispozitive de stocare.

Memoria RAM poate furniza date cu rapiditate microrprocesorului datorită faptului că este o componentă 100% electronică şi nu „beneficiază” de părţi în miscare precum majoritatea dispozitivelor de stocare obişnuite.
Dacă în prezent un hard disk obişnuit poate funiza microprocesorului aproximativ 100 de MB/s de date pe secundă, memoria RAM poate furniza date şi la viteze de peste 9000 MB/s în cazul tehnologiei DDR3.

Tipuri de memorie RAM care ne intereseaza

Memoriile RAM actuale se încadrează în tehnologia de tip SDRAM acronim ce provine de la synchronous dynamic random access memory.Fără a intra în detalii tehnice să vedem care sunt tipurile de memorie care prezintă interes pentru noi, în funcţie de vechimea calculatorului de acasă.  Trebuie mentionat ca desi toate tipurile de memorii de mai jos folosesc tehnologia SDRAM – in vorbirea curenta prin memorii SDRAM se face referire la memoriile mai vechi caractestice sfarsitului anilor ’90, iar pentru celelalte tipuri de memorii foloseste doar denumirea scurta: DDR, DDR2 sau DDR3 fara  SDRAM.

  • SDR-SDRAM – Single Data Rate SDRAM – acest tip de memorie a facut cariera începând cu mijlocul anilor ’90 şi până în anii 2002 când încă se mai puteau achiziţiona calculatoare personale noi echipate cu sloturi de memorie SD-RAM. Chiar daca calculatoarele personale au abandonat acest standard , chipurile de memorie de tip SDRAM incă se fabrică pentru a echipa diferite dispozitive electronice unde viteza de lucru a memoriei interne nu prezintă importanţă. De exemplu multimedia player portabil sau un CD-Player este echipat cu un chip de memorie SDRAM
  • DDR SDRAM – Double Data Rate SDRAM sau DDR1 – primele memorii DDR au făcut echipă cu generaţia calculatoarelor de peste 1Ghz, acest prag fiind atins pentru calculatoarele destinate publicului larg în anul 1999. Prima placa de bază cu suport DDR a fost disponibilă în toamna anului 2000.  Pe piaţa calculatoarelor personale memoriile DDR au coexistat cu cele SDR, tranziţia către acest standard fiind încheiată abia când pe piaţa calculatoarelor personale nu sau mai găsit plăci de bază compatibile cu memoriile SD-RAM.
  • DDR2 SDRAM- Acest standard a devenit disponibil pentru utilizatori la jumătatea anului 2003.  Momentan sunt cele mai comune tipuri de memorie în rândul calculatoarelor personale.
  • DDR3 SDRAM- deşi anunţate încă din 2005 primele plăci de bază cu suport pentru acest tip de memorie au apărut în vara anului 2007. În prezent reprezintă cea mai performantă soluţie iar costurile de achizitie sunt apropiate de cele pentru generatia anterioara -DDR2.
  • DRDRAM sau Direct Rambus DRAM sau  este un tip de memorie RAM mai putin popular in randul calculatoarelor personale. Acest tip de memorie a intrat pe piata PC-urilor personale in 1999 avand ca sustinator principal producatorul de microprocesoare american Intel. Datorita costurilor mai mari de productie acest tip de memorie nu s-a impus pe piata.  Tehnologia dezvoltata de firma RAMBUS si-a gasit totusi utilitatea in special in randul consolelor cum ar fi Nintendo 64 sau Sony Playstation 2 si 3.

Incompatibilitati

Trebuie stiut ca fiecare generaţie de memorie RAM se deosebeste electric şi fizic faţă de generaţia anterioară. În practică aceasta înseamnă că nu putem folosi simultan doua tipuri de memorii RAM din generatii diferite, de exemplu SD-RAM împreuna cu DDR-RAM sau DDR2 împreuna cu DDR3. De asemenea, nu vom putea întroduce un modul de memorie DDR2 într-un slot de memorie DDR datorită existenţei unui element de protecţie cunoscut şi sub denumirea de „cheie”.

Cheia reprezintă o cavitate la baza modului de memorie poziţionată diferit de la o generaţie la alta care permite introducerea unui modul de memorie doar în poziţia corectă şi doar într-un slot de memorie compatibil.

cheie DDR vs DDR2

ECC vs NON-ECC

Tot la capitolul incompatibilitati trebuie sa amintim si de memoriile ECC. Aceastea se deosebesc de memoriile obisnuite prin accea ca suporta un mecanism de corectie a erorilor –error-correcting code. Acest tip de memorii echipeaza in mod special serverele iar pretul per megabait este sensibil mai mare. Pentru utilizatorii obisnuiti achizitia de memorii ECC mai scumpe nu prezinta foarte mult interes motiv pentru care placile de baza obisnuite (destinate in special calculatoarelor ieftine) nu suporta acest tip de memorii.

Mai trebuie mentionat si faptul ca acest tip de memorii nu pot functiona alaturi de o memorie obisnuita non-ECC.

Memorie ECC 1GB eticheta label

DIMM vs SO-DIMM

Memoria RAM destinata calculatoarelor personale de tip desktop este in acest moment in format DIMM (dual in-line memory module). Acest format a inceput sa inlocuiasca cu succes formatul SIMM (single in line memory module) odata cu aparitia calculatoarelor echipate cu procesoare Pentium. Memoriile in format DIMM indiferent ca sunt de tip SDR, DDR, DDR 2 sau DDR 3 au aceeasi lungime de 13.35 CM.

Memoriile in format SO-DIMM ( Small Outline – DIMM) sunt destinate calculatoarelor portabile si au dimensiunile reduse cu aproape 50%.  Pentru a reduce consumul de energie, factor critic în economia unui sistem portabil, memoriile SO-DIMM ruleaza in general la frecvente mai scazute fata memoriile folosite pentru desktop-uri.

Memorie DIMM vs memorie SO-DIMM aceastea din urma este in jumatate ca dimensiuni

Cata memorie RAM am eu?

In mod traditional capacitatea memoriei RAM este afisata la pornirea calculatorului. Capacitatea memoriei este exprimata in general în kilobaiti, de exemplu in imaginea de mai jos 2096064K indica 2 gigabaiti de ram.

Ecran statup post

Putem verifica capacitatea memoriei RAM si din Windows. Pentru aceasta trebuie sa accesam dialogul System properties. Cel mai simplu mod de a accesa dialogul System properies este de a face un clic drepta pe iconita My Computer dupa care selectam Properties. (si mai simplu este daca retinem ca acelasi lucru obinem si prin combinatia de taste Windows + Pause)

System properties. Cata memorie am?

Memoria RAM si capacitatea maxima

Capacitatea maxima a emoriei RAM dintr-un calculator este limitata de urmatorii factori:

  • capacitatea maxima adresabila suportata de chipsetul placii de baza
  • tipul procesorului folosit 32/64 bit
  • arhitectura sistemului de operare
  • si in sfarsit numarul de sloturi de memorie ram cu care este echipata placa de baza (in general variaza intre 2 si 6 sloturi)

Un calculator personal echipat cu hardware si software de ultima generatie poate avea la dispozitie si pina la 48GB de RAM.

Un calculator obisnuit ce ruleaza un sistem de operare pe 32 bit precum Windows XP sau Windows Vista poate accesa 4GB RAM (3,2 GB in practica).

Calculatoarele mai vechi pot adresa fie maxim 128/256/512MB RAM (gama Pentium, K5/K6) fie 1024 MB (1GB) sau mai mult incepand cu generatia Pentium II.

Memoria RAM şi viteza

Fiecare tip de memorie RAM este caracterizat de e o viteză de lucru sau lăţime de bandă care este direct proporţională cu cantitatea teoretică de date care poate fi transferată între microprocesor şi memorie. Cantitatea de date care poate fi manipulată la nivel teoretic face parte din cartea de vizită a oricarei memorii. Asadar un modul PC2100 are o viteză teoretică de lucru de 2100MB/s pe când un modul PC6400 de 6400MB/s (6,4GB/s).

Memoriile SDR SDRAM au o viteză cuprinsă între 66Mhz şi 133Mhz în mod standard. (PC66 = 66 MHz,  PC100 = 100 MHz,  PC133 = 133 MHz)

Atunci când vine vorba de memorii DDR, de orice tip, trebuie să ştim că specificaţiile ne sunt prezentate la o valoare dublă (DDR = double data rate)datorită modului de lucru al acestor tip de memorii. Totuşi nu toate operaţiile care sunt efectuate de memoria RAM sunt la viteză dublă motiv pentru care uneori, spre deruta noastră, se face referire şi la viteza nominală adică înjumatăţită.

DDR SDRAM (DDR DDR2 SDRAM SDRAM DDR3 SDRAM SDRAM DIMM
* PC1600 = 200 MHz
* PC2100 = 266 MHz
* PC2700 = 333 MHz
* PC3200 = 400 MHz
* PC2-3200 = 400 MHz
* PC2-4200 = 533 MHz
* PC2-5300 = 667 MHz
* PC2-6400 = 800 MHz
* PC2-8000 = 1000 MHz
* PC2-8500 = 1066 MHz
* PC2-9600 = 1200 MHz
* PC3-6400 = 800
* PC3-8500 = 1066
* PC3-10600 = 1333
* PC3-12800 = 1600

Ce sunt ferestrele?

Ferestre

Sistemul de operare care este folosit de sute de milioane de utilizatori poartă denumirea de ferestre. Dacă vă întrebaţi de când au devenit ferestrele aşa de importante pentru calculatoare, citiţi în continuare următoarele rânduri despre ferestre.

Ce este o fereastră?

O explicatie non tehnică ar fi aceea ca o fereastră este o porţiune de ecran distinctă, folosită de un program în scopul de a comunica utilizatorul. De regulă, ferestrele ocupă o porţiune de ecran dreptunghiulară sau chiar tot ecranul. Exista si ferestrele non-conformiste cu forme rotunjite si mai elegante.

Elementele unei ferestre

Buton Ce face?
Buton minimizare Minimize – Minimizare

Acest buton va face ca fereastra să dispară de pe ecran, dar aceasta nu se  închide ci rămâne în fundal pentru o folosire imediată. Denumirea programului sau a ferestrei va fi vizibilă în bara de activităţi, de unde veţi putea aduce în prim plan fereastra executând un clic pe denumirea ferestrei .

Buton maximizare

Maximize – Maximizare

Apăsând acest buton o fereastră îşi va mări spaţiul de afişare până la limita maximă de afişare. Cele mai multe ferestre vor ocupa întreaga suprafaţă a ecranului atunci când veţi apăsa butonul maximize.

Nu întotdeauna acest buton funcţionează, deoarece unele ferestre sunt concepute să ocupe doar o anumită porţiune de ecran şi nimic în plus. În această situaţie, apăsarea  butonului maximize nu va produce nici un efect.

Buton restaurare Restore – Restaurare

Dacă aţi apăsat butonul de maximizare (maximize) şi fereastra şi-a mărit spaţiul de afişare butonul de mărime se va preschimba cu butonul de restaurare(restore).

Apăsarea butonului Restore va restaura fereastra la mărimea iniţial avută.

Buton inchidere Close – Închidere

Executaţi un clic pe acest buton pentru a închide o fereastră.

Unele ferestre se vor închide automat dispărând pur şi simplu de pe ecran, altele vor afişa un mesaj înainte de a se închide. Va trebui să daţi un răspuns mesajului pentru a închide fereastra.

Aţi închis fereastra?
Toate ferestrele standard dispun în colţul din drepta sus de trei butoane de control. Apelând la aceste butoane puteţi mări sau micşora suprafaţa de afişare a ferestrei, puteţi închide fereastra, sau puteţi face alte lucruri. De departe, cel mai important buton este butonul de închidere simbolizat prin semnul Buton inchidere .

Cum inchidem o fereastra

Cum inchidem o fereastra

S-ar putea să vă uitaţi lung la o fereastră, să apasaţi Alt+F4 pentru a o închide, dar rezultatul să nu fie cel aşteptat. În loc de fereastra pe care doreaţi să o închideţi, s-a închis altă fereastră de pe ecran. Combinaţia de taste Alt+F4 închide fereastra cu care lucraţi în mod curent, denumită fereastră activă. Drept urmare, nu e de ajuns să vă uitaţi la o fereastră şi să apăsaţi Alt+F4, trebuie mai întâi să faceţi activă fereastra pe care doriţi să o închideţi.

De ce trebuie închise ferestrele?

Acolo unde sunt prea multe ferestre deschise, sunt şanse să se producă „curent”, ceea ce de regulă nu dă prea bine sănătăţii dumneavoastră.

Ferestrele folosite de calculatoare trebuie închise pentru elibera resursele calculatorului pentru alte programe. Orice fereastră deschisă consumă o parte mai mică sau mai mare din memorie, şi poate consuma şi din puterea microprocesorului, chiar şi atunci când nu este folosită. Dacă aveţi prea multe ferestre deschise şi doriţi să deschideţi un nou program, acesta va avea de suferit din cauza concurenţei, adică a celorlalte ferestre deschise care consumă resursele calculatorului.

Rata de transfer

Rata de transfer

Viteza cu care două dispozitive electronice realizează un schimb de date (transfer de date) denumirea de rată de transfer.

Rata de transfer este măsurată în mod trandiţional în biţi pe secundă (bps) .

Transferul de date poate fi înţeles ca procesul de mutare a unei anumite cantităţi de date dintr-o locaţie de memorie în altă locaţie de memorie. De regulă, transferurile de date se realizează între:

  • între calculator şi dispozitivele sale de memorie (Datele conţinute de un DVD sunt transferate pe hard disk, anumite date conţinute de hard disk sunt transferate în memoria memoria RAM, s.a.m.d.)
  • între două calculatoare (cum ar fi două calculatoare conectate într-o reţea)
  • între calculator şi alte dispozitive electronice (imprimante, scanere, fax-uri, PDA-uri, echipamente audio-video, telefoane, sateliţi, case de marcat etc.)

Nu este nevoie de prezenţa unui calculator pentru a se putea vorbi de un transfer de date. Transmiterea unui fax presupune de asemenea realizarea unui transfer de date între cele două aparate conectate la linia telefonică. Multe alte echipamente electronice de sine stătătoare pot realiza un transfer de date.

Timpul costa bani

Timp de transfer

Transferul aceleiaşi cantităţi de date se poate realiza instantaneu sau poate dura ore întregi în funcţie de rata de transfer dintre echipamentele implicate.

Bitii pe secunda si internetul…

Dupa cum ati putut citi si mai sus, rata de transfer se masoara sau mai bine spus se vinde in biti pe secunda si nu in baiti.

Acest lucru produce in general confuzii cu privire la viteza conexiunii la internet.

De ce? Pentru ca fisierele pe care le folosim de zi cu zi, sunt masurate in megabaiti si nu in megabiti.

O viteza de 2 megabiti pe secunda insemna in realitate doar 256 kilobaiti pe secunde, din moment ce in componenta un bait intra 8 biti.

Inca nu stiti cu ce se mananca biti si baitii? Cititi aici.

Technologie

Bit/s

Byte/s

An

Codul morse (operator experimentat)

&00000000000000560000000.056 kbit/s

4 cps (~40 wpm)

1844

Modem 110 baud (symbols / second)

&00000000000001100000000.11 kbit/s

&00000000000000800000000.010 kB/s (~10 cps)

1956?

Modem 300 (300 baud) (Bell 103 or V.21)

&00000000000003000000000.3 kbit/s

&00000000000002400000000.03 kB/s (~30 cps)

1962

Modem 1200 (600 baud) (Bell 212A or V.22)

&00000000000012000000001.2 kbit/s

&00000000000009600000000.12 kB/s (~120 cps)

1976

Modem 1200/75 (600 baud) (V.23)

&00000000000012000000001.2/0.075 kbit/s

&00000000000012000000000.12/0.0075 kB/s (~120 cps)

Modem 2400 (600 baud) (V.22bis)

&00000000000024000000002.4 kbit/s

&00000000000019200000000.24 kB/s

Modem 4800 (1600 baud) (V.27ter)

&00000000000048000000004.8 kbit/s

&00000000000038400000000.48 kB/s

Modem 9600 (2400 baud) (V.32)

&00000000000096000000009.6 kbit/s

&00000000000076800000000.96 kB/s

1989

Modem 14.4 (2400 baud) (V.32bis)

&000000000001440000000014.4 kbit/s

&00000000000112000000001.4 kB/s

1991

Modem 28.8 (3200 baud) (V.34-1994)

&000000000002880000000028.8 kbit/s

&00000000000232000000002.9 kB/s

1994

Modem 33.6 (3429 baud) (V.34-1996/98)

&000000000003360000000033.6 kbit/s

&00000000000264000000003.3 kB/s

1996

Modem 56k (8000/3429 baud) (V.90)

&000000000005600000000056.0/33.6 kbit/s

&00000000000560000000005.6/3.3 kB/s

1998

Modem 56k (8000/8000 baud) (V.92)

&000000000005600100000056.0/48.0 kbit/s

&00000000000560010000005.6/4.8 kB/s

2001

Modem data compression (variable) (V.92/V.44)

&000000000005600300000056.0-320.0 kbit/s

&00000000000560030000005.6-32 kB/s

ISP-side text/image compression (variable)

&000000000005600300000056.0-1000.0 kbit/s

&00000000000560030000005.6-100 kB/s

ISDN Basic Rate Interface (single/dual channel)

&000000000006400000000064/128 kbit/s

&00000000000640000000008/16 kB/s

1986

IDSL (dual ISDN + 16 kbit/s data channels)

&0000000000144000000000144 kbit/s

&000000000014400000000018 kB/s

2000

HDSL ITU G.991.1 aka DS1

&00000000015440000000001,544 kbit/s

&0000000001544000000000193 kB/s

1998

MSDSL

&00000000020000000000002,000 kbit/s

&0000000002000000000000250 kB/s

SDSL

&00000000023200000000002,320 kbit/s

&0000000002320000000000290 kB/s

ADSL (typical)

&00000000030000000000003,000/768 kbit/s

&0000000003000000000000375/96 kB/s

1998

SHDSL ITU G.991.2

&00000000056900000000005,690 kbit/s

&0000000005688000000000711 kB/s

2001

ADSL

&00000000081920000000008,192/1,024 kbit/s

&00000000081920000000001,024/128 kB/s

1998

ADSL (G.DMT)

&000000001228800000000012,288/1,333 kbit/s

&00000000122880000000001,536/166 kB/s

1999

ADSL2

&000000001228800100000012,288/3,584 kbit/s

&00000000122880010000001,536/448 kB/s

2002

ADSL2+

&000000002457600000000024,576/3,584 kbit/s

&00000000245760000000003,072/448 kB/s

2003

DOCSIS v1.0

&000000003800000000000038,000/9,000 kbit/s

&00000000380000000000004,750/1,125 kB/s

1997

DOCSIS v2.0

&000000003800000100000038,000/27,000 kbit/s

&00000000380000010000004,750/3,375 kB/s

2001

FiOS fiber optic service

&000000005000000000000050,000/20,000 kbit/s

&00000000500000000000006,250/2,500 kB/s

DOCSIS v3.0

&0000000160000000000000160,000/120,000 kbit/s

&000000016000000000000020,000/15,000 kB/s

2006

Uni-DSL

&0000000200000000000000200,000 kbit/s

&000000020000000000000025,000 kB/s

VDSL ITU G.993.1

&000000005200000000000052,000 kbit/s

&00000000560000000000007,000 kB/s

2001

VDSL2 ITU G.993.2

&0000000100000000000000100,000 kbit/s

&000000010400000000000013,000 kB/s

2006

BPON (G.983) fiber optic service

&0000000622000000000000622,000/155,000 kbit/s

&000000062200000000000077,700/19,300 kB/s

2005

GPON (G.984) fiber optic service

&00000024880000000000002,488,000/1,244,000 kbit/s

&0000002488000000000000311,000/155,500 kB/s

2008

Ce sunt fonturile?

FonturiTipărirea şi fonturile merg mână în mână. Germanul Gutenberg inventa undeva prin sec. XV primul tipar cu fonturi mobile, literele şi celelalte caractere trebuiau aranjate într-o matriţă după care se începea tipărirea – simplu şi eficient.
Dacă tiparniţa lui Gutenberg avea la dispoziţie doar vreo câteva tipuri de caractere, lucrurile stau cu totul altfel în privinţa redactării un document cu ajutorul calculatorului.
Tipurile de caractere pe care le avem la dispoziţie pot fi dintre cele mai variate.

Pentru a putea folosi diferite tipuri de caracte într-un document, trebuie să apelam la diferite tipuri de fonturi care poartă denumiri de genul: Arial, Century Gothic, Calisto, Elephant, Times New Roman şi acesta este doar începutul.

Cum ajung fonturile în calculatorul nostru?

1. Fonturile care vin la pachet cu sistemul de operare

Windows-ul dispune de o serie de fonturi standard pe care le pune la dispoziţia tuturor aplicațiilor  Deasemenea Windows-ul folosește aceste fonturi standard şi pentru nevoile interne, cum ar fi afişarea meniurilor sau a casetelor de dialog.

In drepta gasiti o lista cu o parte din fonturile care fac parte din dotarea standard Windows.

2. Fonturile pe care le instalează diferite programe

Dacă ne trezim cu fonturi noi peste noapte cu fonturi noi nu trebuie să ne îngrijoram , acestea aparţin unor programe pe care tocmai le-am instalat.  Cu toate că aparţin unor anumite programe fonturile noi adăugate pot fi folosite de toate programele care lucrează cu fonturi.

Atunci când vom dezinstala un program care a instalat fonturi este posibil ca odată cu acesta să  ne luam adio şi de la fonturile în cauză.

Fonturile pe care le putem instala noi

Fonturile nu sunt altceva decât fişiere care conţin informaţii despre cum trebuie afişate anumite caractere.

Putem cumpăra seturi de fonturi profesionale la preţuri rezonabile, sau putem găsi mii fonturi gratuite pe Internet.

Fişierele obţinute trebuie copiate în directorul Fonts din Windows (Windows\Fonts) şi vor putea folosite de orice program care lucrează cu fonturi.

Atributele fisierelor

Dialogul properties

La ce sunt bune atributele?

Fişierele pot fi marcate cu pînă la patru atribute pentru a mai bună individualizare a importanţei acestora. De regulă, atributele însotesc fişierul chiar şi dacă acesta este transferat la o altă adresă sau mutat pe un alt mediu de stocare.

Read Only (Doar în citire)

Fişierele marcate ca Read Only pot fi deschise dar nu pot fi modificate. Nimic nu vă opreşte însă să deschideţi un astfel de fişier să-i faceţi modificări şi să salvaţi mai apoi fişierul pe disc cu un alt nume.
Atunci când veţi şterge un astfel de fişier veţi fi avertizat că acesta poartă atributul Read Only.

Hidden – Ascuns

Fişierele ascunse sunt fişiere care nu sunt vizibile pentru utilizatorii care nu auzit încă de acest atribut. Windows este configurat implicit să nu afişeze fişierele marcate ca ascunse. Acestă setare se poate dezactiva foarte simplu dacă ştiţi unde să căutaţi. (citiţi în continuare)

Archive – Arhivare

Orice fişier pe care îl veţi crea în Windows va fi marcat în mod implicit cu atributul arhivare. Acest atribut va fi luat în considerare de programele care se ocupă cu salvări de siguranţă. Astfel de programe fac copii ale fişierelor existente dacă acestea sunt marcate cu acest atribut pentru ca în caz de nevoie să vă puteţi recupera datele)

System – Sistem

Fişierele de sistem sunt fişiere care sunt folosite de către Windows sau de către alte programe. Înainte de a şterge sau redenumi un astfel de fişier Windows-ul avertizează că în lipsa acelui fişier calculatorul s-ar putea să nu mai funcţioneze corect.
Fişierele de sistem sunt marcate şi cu atribul Hidden(Ascuns) pentru a nu cădea pradă utilizatorilor care vor să facă spaţiu pe disc începând cu fişierele de sistem.

Atributele dosarelor

Dosarele pot purta aceleaşi patru atribute ca şi fişierele. Atributele dosarelor nu se răsfrâng şi asupra fişierelor conţinute, dacă marcaţi un dosar ca ca fiind protejat la scriere(Read Only) veţi putea modifica în voie tot ce se găsesc în acel dosar. Cu adevărat folositor se dovedeşte însă atributul Hidden care poate ascunde un întreg dosar de privirile persoanelor neavizate.

Cum sa dam si sa luam atribute?

  • Cu dialogul properties

Ultima secţiune din dialogul Properties (Alt+Enter pe un fisier sau click dreapta si selectati properties/proprietati) vă informează asupra atributelor curente ale unui fişier sau dosar, dar permite în acelaşi timp modificarea atributelor curente.

Ştiţi care sunt atributele curente ale unui fişier analizând butoanele de verificare alăturate fiecărui atribut:

Atribut fisier neactivat Atributul nu este activat Atribut fisier activat Atributul este activat

Windows XP

Faceţi clic pe numele atributului sau pe butonul de verificare alăturat pentru a activa sau a dezactiva un atribut.

Faceţi un clic şi pe butonul OK al dialogului daca doriţi ca atributele selectate să fie aplicate fişierului.

Windows nu vă permite să activaţi sau să dezactivaţi atributul System din interiorul dialogului Properties. Într-adevăr, acest atribut nu prezintă mare interes pentru dumnevoastră dar sunt situaţii când unii viruşi marchează toate fişierele ca fiind de sistem. Aşadar este util să ştiţi cum să activaţi şi să dezactivaţi acest atribut cu ajutorul comenzii attrib.

  • Comanda Attrib

Pentru a folosi comanda attrib este necesară deschiderea unei ferestre MS-DOS. Sintaxa comenzii attrib este următoarea:

<pentru a activa un atrib:

[attrib] + [literă atribut] [adresă fişier]

<pentru a dezactiva un atribut:

[attrib] – [literă atribut] [adresă fişier]

Literele corespunzătorare atributelelor sunt următoarele:

R – Read Only

A – Archive

S – System

H – Hidden

Astfel, dacă doriţi ca fişierul adio.txt aflat la adresa C:\adio.txt să fie marcat ca un fişier de sistem va trebui să tastaţi următoarea comandă la promptul MS-DOS:

attrib +s c:\adio.txt

attrib -s c:\adio.txt (pentru dezactivare)

Ce este un fisier?

Fisierele si organizarea…

Informaţia pentru a putea fi explotată în mod eficient trebuie organizată. Nu trebuie să fim informaticieni pentru a fi de acord cu acest lucru. Cea mai bună filosofie pe care o putem împărtăşi cu privire la stocarea electronică informaţiei este accea în care „orice face parte dintr-un fişier”.

Organizare in fisere

Ce este totusi un fisier?

Un fişier este o secvenţă completă de baiţi ce intră în componenţa unei colecţii particulare de date stocate în format electronic. Prin colecţie particulară de date, trebuie înţeles o anumită cantitate de date ce serveşte unui scop anume cum ar fi o imagine, un sunet, un text etc.

Ce se poate întâmpla atunci când accesez un fişier?

În funcţie de tipul fişierului accesat, în Windows sunt posibile trei evenimente distincte:

1. Se deschide un program

Aţi accesat un fişier executabil sau un fişier care face legătura către un fişier executabil.

2.Se deschide un program care interprezează datele conţinute de fişierul accesat

Majoritatea fişierelor nu sunt direct executabile – adică funcţionează doar împreună cu programul care le-a creat sau cu un alt program compatibil. Posibilitatea de a deschide un fişier direct în programul în care a fost creat sau într-un alt program compatibil se datorează unui sistem de asociere a fişierelor.

3. Se deschide un dialog standard din Windows

În această situaţie fişierul accesat nu este asociat cu vreun program dintre cele disponibile. Aveţi posibilitatea de a alege dintr-o listă un program care să deschidă fişierul în cauză.

Adresele fisierelor

Orice fişier ajuns pe un mediu de stocare are parte de o adresă.

Daca noi putem accesa fişiere fară să avem habar că acestea au şi o adresă, pentru programele care lucrează cu fişiere adresele acestora reprezinzintă un element esenţial. Veţi afla în continuare de ce este bine să aveţi totuşi habar despre adresele fişierelor.

Oricât de lungă şi complicată ar părea adresa unui fişier stocat pe un calculator personal – aceasta este formată întotdeauna din doar trei parţi:

  • dispozitiv de stocare (drive)
  • dosar şi eventual subdosare
  • nume complet fişier

O adresă oarecare se poate scrie astfel:

Litera unitate de stocare:\Nume Dosar\Nume Fisier.extensie

Adresa (denumită adesea si „calea”) unui fişier trebuie să traverseze toate dosarele existente pînă se ajunge la dosarul în care este stocat fişierul care se doreşte accesat. Astfel, un fişier denumit stocuri martie.xls aflat pe unitatea de stocare C: în dosarul Stocuri are următoarea adresă.

C:\Stocuri\magazie_martie.xls

Adresa nu este sensibilă la majuscule sau minuscule. Puteţi scrie o adresă folosind litere minuscule sau majuscule indiferent de denumirea reală a unui dosar sau fişier.

O adresă completă trebuie să conţină şi următoarele si următoarele caractere:

:

Pentru a scrie corect o adresă, litera unitătii de stocare trebuie urmată de două puncte. Dacă doriţi să indicaţi unitatea de de dischete de exemplu trebuie să folosiţi următoarea formulă:

A:\ (correct)

A\ (greşit)

\

După cum stiţi deja, bara de despărţire (backslash) intervine după fiecare parte distintinctă din adresă.

Identificarea fisierelor dupa extensie

Identificarea după extensie

Majoritatea sistemelor de operare merg pe mâna extensiilor pentru indentifcarea tipului unui fişier. Această tehnică de indentificare prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.

Principalul avantaj îl constituie viteza. Dacă sistemul de operare ar trebuie să se „uite” de fiecare dată în interiorul fişierelor pentru a şti ce conţin acestea, timpul de analiză ar creşte considerabil. O simplă analiză din exterior a extensiei este cea mai rapidă cale de identificare a fişierelor.

Principalul dezavantaj îl reprezintă posibilitatea de indentificare gresită a fişierelor. Dacă un fişier ce conţine informaţie audio (cu extensia .mp3 de exemplu) primeşte accidental extensia unui fişier dedicat stocării de text – acesta va fi tratat ca un fişier text. Rezultatul? – un fişier aproape inutilizabil, în codiţiile în care sistemul de operare va trimite fişierul ce conţine în aparenţă text către un program de editare text.

Schimbare extensie

Fişierele ajunse pe un mediu de stocare ce permite modificarea conţinutului pot fi redenumite. Modificarea accidentală extensiei (în urma redenumirii) duce la pierderea asocierii dintre fişierul în cauză şi programul necesar pentru deschidere. Acest fapt poate crea probleme serioase utilizatorilor care nu ştiu exact cu ce program funcţiona fişierul înainte de rătăcirea extensiei.

Acest aspect a dus la şi la unele măsuri de protecţie a extensiei. Sisteme ca Windows sau Mac OS X ascund extensia fişiereleor cunoscute (adică cele asociate cu un program insatalat în memorie) atunci când afişează o listă cu fişiere în cadrul managerului de fişiere integrat. (Windows Explorer de exemplu).

Chiar dacă în acest fel extensia este protejată de o modificare accidentală, există cel puţin două aspecte negative ce derivă din această tehnică:

  • Nu aveţi posibilitatea de a determina tipul fişierului prin simpla analiză extensiei. E drept că sistemul de operare are grijă să afişeze şi o descriere succintă a tipului fişierului, dar această descriere nu este prezentă decât dacă selectaţi un anumit mod de vizualizare a fişierelor. (mod pe care este posibil să nu-l agreaţi)
  • Unii utilzatori pot fi păcăliţi prin simularea unei extensii false.

Dacă vă întrebaţi ce rău poate face o extensie simulată daţi mare atenţie secţiunii ce urmează.

Gradul de periculozitate a unui fişier

Datorită structurii interne unele fişiere nu pot conţine niciodată viruşi. Este cazul, în special, al fişierelor ce conţin informaţie audio-vizuală, text precum şi a majorităţii fişierelor stocate de un calculator. Per a contrario, unele fişiere pot fi purtătoare de viruşi. Este cazul fişierelor executabile dar şi altor tipuri de fişier.

Revenind la problema neafişării extensiei, prin disimularea extensiei adevărate unii utilizatori pot crede că un fişier face parte din prima categorie, cea a fişierelor absolut inofensive.
În imagina de mai puteţi observa cum un fişier cu o extensie poteţial periculoasă (.vbs) poate fi deghizat într-unul inofensiv ce aparent conţine o imagine in format .gif.

Extensie aparenta a unui fisier

Acunderea extensiei adevărate şi alături de un nume cât mai incitant pentru fişierul în cauză este une din tehnicile obişnuite de răspândire a unor viruşi.
Pentru a şti întotdeauna ce extensie au fişierele cu care lucraţi, pentru a putea modifica extensia în folosul dumnevoastră, şi pentru a evita preluarea unor viruşi este recomandat să optaţi pentru afişarea extensiei. În cazul managerului de fişiere incorporat în sistemul de operare Windows trebuie să procedăm in următorul fel:

Deschidem My Computer (Computerul meu) si selectăm Folder Options (Optiuni foldere) din meniul Tools (Instrumente), iar in ectiunea View (Vizualizare) deselectăm optiunea: Hide extensios for known file types (Ascunde extensia pentu pentru tipurile de fisier cunoscute)

Hide extensios for known file types

Asocierea fisierelor

Asocierea fişierelor

Asocieri fisiereFişierele cu aceiaşi extensie pot fi asociate cu programul care le-a creat sau cu un alt program compatibil. Efectul asocierii este unul foarte convenabil: atunci când accesaţi un fişier acesta va fi deschis automat în cadrul programului cu care este realizată asocierea.

Dacă un anumit fişier nu este asociat cu nici un program din cele disponibile, Windows vă oferă posibilitatea de a indica programul cu care să se realizeze dechiderea fişierului.

Mai mult de atât, începând cu Windows XP, aveţi posibilitatea de a folosi conexiunea la Internet pentru a găsi un program compatibil cu fişierul în cauză.

Pentru a deschide acest fisier Windows trebuie sa cunoasca ce program l-a creat.

Ce este informatia?

Calaculatorul intre date si informatii

Informaţia, ca noţiune, prezintă diverse semnificaţii ce pot crea uneori confuzie. Cel mai adesea informaţiile sunt confundate cu datele. Delimitarea dintre date şi informaţii nu prezintă un deosebit interes practic pentru exprimarea de zi cu zi. Totuşi pentru a înţelege modul de lucru al unui calculator este important să deosebim datele de informaţii.

Informatii

Informaţii despre „informaţii”…

Informaţia are un caracter subiectiv, adică există doar în măsura în care este înţeleasă de o persoană. Ceea ce pentru o persoană poate reprezenta o informaţie, pentru alta poate însemna doar o oarecare cantitate de date fără nici un înţeles. De asemenea, aceiaşi cantitate de date poate dobândi semnificaţii diferite în funcţie de receptor.

Există numeroase teorii interesante ce tratează informaţia, dar acestea nu fac obiectul prezentului articol. Merită totuşi aminitit că în măsura în care reuşiţi să transmiteţi şi să recepţionaţi cât mai multe informaţii şi nu date, sunteţi mai aproape de reuşită în orice domeniu.

Ce este un dosar?

Un dosar reprezintă un container pentru fişiere, creat fel încât acestea să poată fi organizate şi gestionate cât mai simplu.

Modul clasic de stocare a informatiei vs modul electronic

Dosarele au fost create din raţiuni cât se poate de practice. Numai sistemul de operare Windows necesită la instalare copierea pe disc a unui numar de aproximativ 10.000 de fişiere. În lipsa dosarelor, primul fişier creat de un utilizator s-ar alătura unei liste cu alte 10.000 mii de fişiere. Imaginaţi-vă în faţa unei liste cu de 10.000 de fişiere şi veţi înţelege imediat rostul dosarelor. In aceste conditii fisierele necesare sistemului de operare sunt grupate la un loc intr-un dosar denumit in majoritatea cazurilor „Windows”.

Chiar dacă fişierele se găsesc tot timpul incluse în diverse dosare, acestea rămân în continuare singurul mijloc de stocare a datelor. Dosarele trebuie văzute doar ca un mijloc de sistematizare a fişierelor şi nimic mai mult.

Dosare in Windows

Subdosarele

Chiar daca sunt grupate intr-un dosar, in fata celeor 10.000 de fisiere amintite mai sus nu am avea mari sa le facem fata. Pentru ca organizarea să nu cunoască limite, un dosar poate îngloba pe lângă fişiere şi alte dosare.

Dosarele care sunt incluse în alte dosare poartă de numirea de subdosare. Subdosarele se bucură de acelaşi regim ca şi un oricare alt dosar şi pot stoca la rândul lor fişiere şi alte dosare.

Ierarhia dosarelor

[singlepic=9,300,260,,right]Ierarhic vorbind, un subdosar este situat la un nivel inferior faţă de dosarul ce-l conţine. Pentru a putea accesa subdosarul in cauză trebuie să descheţi mai întâi dosarul în care se află acesta inclus, adică trebuie să coborâţi un nivel.

Atunci când un obiect rezidă într-un alt obiect se poate vorbi despre o relaţie părinte-copil. Un fişier este un obiect copil faţă de dosarul în care este inclus. Un subdosar poate avea funcţia de părinte în raport cu fişierele pe care le conţine, dar în raport cu dosarul în care este inclus la rândul său are funcţia de copil.
Se aud voci care spun „…şi dacă asta e un dosar părinte, atunci ce?” Nu se întâmplă nimic spectaculos cu un dosar părinte. Totuşi faptul că aveţi o idee despre cum sunt incluse dosarele unele în altele poate fi de mare ajutor pentru înţelegerea organizarii informatiei electronice.

Ce sunt „folderele” ?

„Folder” este un termen preluat ca atare din limba engleză. Nu sunt puţine persoanele care folosesc cuplul „fişier – folder” în loc de „fişier – dosar” aşa cum ar fi firesc. A folosi un termen autohton şi unul străin, nu este tocmai logic. Într-adevăr, există termeni care au un corespondent ciudat în limba română, dar nu este şi cazul termenului „folder” care înseamnă „dosar”.

Folder – 1.mapă, dosar 2. poligr. – pliant [Dicţionar Englez – Român – L. Leviţchi, A. Bantaş]

Ce sunt directoarele?

Director sau dosar inseamna in esenta acelasi lucru. Intr-o interfata de tip text, specifica erei de inceput a calculatoarelor, fisierele sunt organizate in directoare.

Ce este un director. Un director este un container pentru fisiere intr-o interfata de tip text.

Dosarele sau folderele sunt specifice interfetelor de tip grafic. Spre deosebire de directoare, care din punct al vedere al utilizatorului raman doar niste simple denumiri, folderele pot fi personalizate prin schimbarea pictogramei standard sau schimbarea fundalului.

Dosare iconite

Memoria cache

Cum functioneaza memoriaMemoria cache este o zonă de memorie rapidă care echipează un dispozitiv electronic in scopul de a mări viteza de lucru a acestuia. In lipsa memoriei cache, viteza de procesare ar avea de suferit doarece transferul de date dintre o componenteă mai rapidă si una mai lentă s-ar efectua la viteza de lucru a componentei mai lente.

Memoria cache vine să dreagă lucrurile şi furnizează componentei rapide datele de care are nevoie imediată la o viteză de lucru sporită sau chiar egală.

Ideal ar fi ca memoria RAM să fie înlocuită cu memorie cache, dar costurile de achiziţie ale unui calculator ar creşte foarte mult.  În aceste condiţii, se foloseşte doar o mică cantitate de memorie cache dar care este exploatată la maximum datorită unor algoritmi bine puşi la punct.  De exemplu, microprocesorul poate anticipa ce date vom utiliza si le va incarca in memoria cache chiar daca noi inca nu le folosim pe moment. Sa ne imaginam ca citim o carte in format electronic. Suntem la pagina 30 si probabil vom citi si pagina 31, asta daca nu ne-am plictisit. Un sistem modern nu va astepta pina cand noi apasam butonul „next page” pentru a incarca pagina urmatoare, continutul acesteia se afla deja in memoria RAM si, cel mai probabil, in memoria cache deja, astfel ca tranzitia dintre pagini se va face instant pentru cititor.

Memoria cache si microprocesorul

Memoria cache care se aduce cel mai adesea in discutie este cea care se gaseste localizată direct in microprocesor aceasta fiind si cea mai rapida memorie dintr-un calculator având  aceiasi viteză de lucru cu a  microprocesorului.

In cazul mircroprocesoarelor memoria cache este dispusă în majoritatea cazurilor pe două nivele:

Cache Level 1 – sau L1 : se găseşte montat direct în microprocesor şi poate reţine doar o mică cantitate de date (la procesoarele fabricate după anul 1997 – intre 16 şi 128 de kilobaiţi). Microprocesorul este cea mai rapidă componentă hardware din întreg calculatorul, iar această memorie funcţionează la aceiaşi viteza ca şi microprocesorul.

Cache Level 2 – sau L2 : se găseşte fie tot în componenţa microprocesorului fie undeva pe placa în care este montat microprocesorul în cazul calculatoarelor mai vechi. Cache-ul L2 poate funcţiona la aceaiaşi viteză ca şi microprocesorul sau la o viteză inferioară, dar în toate cazurile la o viteză superioară faţă de memoria RAM. (altfel nu s-ar justifica prezenta acestuia)

Cache Level 3 sau L3: este posibil sa avem de a face si cu al treilea nivel de cache, denumit L3. Acesta indeplineste aceleasi functii ca si cache-ul L2.

Mai mult cache, mai multă performanţă…

Cache-ul L2 este adus în discuţie deseori atunci când trebuie achiziţionat un microprocesor.  Microprocesoarele performante (şi scumpe) sunt dotate întotdeauna cu mai multă memorie cache decât microprocesoarele cu o performanţă mai redusă dar mult mai ieftine.

Totuşi preţul plătit pentru mai mult cache nu este direct proporţional cu performanţa pe care o poate dezvolta microprocesorul.  Dacă la un microprocesor din aceiaşi gamă ii vom dubla cache-ul L2 de la 2MB la 8MB extra cache-ul va profita doar anumitor aplicaţii iar performaneţele nicidecum nu se vor dubla ci vor creşte procentual cu 10-20% luand în consideraţie arhitecturile actuale.

Astazi cache-ul L2 in cazul unui microprocesor din gama medie de preturi atinge o capacitate de cativa megabaiti. ( 512KB – 8MB)

L2 cache procesor

Alte dispozitive echipate cu memorie cache

Nu numai microprocesorul este echipat cu memorie cache. Pentru a atenua din viteza scăzută de care dau dovadă dispozitivele electronico-mecanice precum hard disk-ul sau unităţile optice, acestea sunt dotate cu o anumită cantitate de memorie cache proprie. Viteza de prelucrare a datelor va creşte cu cât acestea se vor găsi într-un anumită zonă de memorie rapidă (cache sau RAM) şi nu direct pe suprafaţa de stocare a unui dispozitiv de stocare.

Memorie cache HDD

Browserele web si cache-ul

Este posibil ca atunci când întâmpinăm probleme cu anumite pagini web sa auzim să primim un mesaj în legătura ce conţine cuvântul „cache”. Uneori, aceasta memorie cache trebuie stearsă pentru a rezolva probleme de afisare a paginilor web.

Trebuie să ştim de la bun început ca această memorie cache nu are legătură cu dispozitivele electronice menţionate de mai sus, ci este un spaţiu stocare (pe hard disk in cazul unui PC) unde browserele stochează temporar o parte din conţinutul paginilor web pe care le accesăm. Această zonă tampon are rolul de a îmbunătăţi viteza de încarcare a paginilor prin accesarea loacală a unor elemente (imagini de exemplu) şi nu prin descarcarea acestora de pe serverul web de fiecare dată.

Ce inseamna Stereo?

Stereo este un mod de transmitere al sunetului pe două canale: stânga şi dreapta. Canalul dreapta este preluat de boxa din dreapta iar canalul stânga de boxa din stânga.

Canale stereo

La ce bun două canale, dacă boxele se aud la fel?

Este foarte posibil ca informaţia audio de pe cele două canale să fie aceeaşi, deoarece nu s-ar înţelege mare lucru dacă într-o boxă s-ar auzi ceva şi-n alta altceva.
Totuşi, există şi numeroase situaţii când semnalul audio este transmis diferit ambelor boxe. Folosirea a două surse de sunet diferite poate da naştere unor efecte sonore cel puţin interesante. Se pot crea efecte precum cel al trecerii unui avion, sau a unei maşini în mare viteză, sau se poate auzi o uşă deschizându-se în boxa din dreapta şi închizându-se în boxa din stânga. Pe langa aceste efecte care sunt usor de sesizat, exista si tot felul de alte efecte mai subtile care condimenteaza o auditie de calitate.
Până la apariţia standardului stereo echipamentele audio erau mono, adică un singur canal audio pentru toate boxele. Echipamentele audio din ultimii ani sunt cel puţin stereo, deoarece există şi standarde superioare celui stereo.
Standardul stereo are şi un mare inconvenient: o audiţie stereo necesită ca dumneavoastră să vă aflaţi la o distanţă egală de ambele boxe. Cea mai sigură audiţie stereo fiind atunci când folosiţi căştile.

Memoria RAM este volatila

Datele din memoria RAM dispar atunci când închideţi calculatorul sau ori de câte ori acesta nu mai este alimentat cu curent electric. Dependenţa memoriei RAM de un flux constant de electricitate face ca aceasta să intre în categoria memoriilor volatile.

Volatilitatea memoriei RAM poate provoca nemulţumiri şi dureri de cap dacă se pierd şi date care nu mai pot fi recuperate. Atunci când redactaţi un document caracterele pe care le introduceţi de la tastatură sunt stocate temporar în memoria RAM. Dacă la un moment dat calculatorul a rămas fără curent electric sunt şanse ca ceea ce aţi scris să se fi pierdut.
Pentru a preveni astfel de evenimente, este necesar să salvaţi cât mai des munca depusă într-un fişier pe hard disk sau pe un alt mediu de stocare. În acest fel, pierderile pe care le puteţi suferi pot fi reduse doar la munca depusă după ultima salvare a datelor.

WordPadWordPad – programul de tehnoredactare inclus în Windows

Pentru a minimaliza pierderile de date ce pot apare, şi pentru a proteja în acelaşi timp nervii dumnevoastră, unele programe (cele din suita Microsoft Office: Word, Excel etc) folosesc un sistem automat de salvare a datelor pe hard disk, la intervale precise de timp. (de ex. din cinci în cinci minute). Nu este şi cazul programului WordPad.

Nu numai intreruperea curentului electric duce la pierderea de date. Următoarele două situaţii pot cauza la fel de bine pierderi de date:

  • Blocarea calculatorului:  dacă calculatorul nu mai răspunde la comenzi nu aveţi nici o posibilitate de a salva munca pe un mediu de stocare nevolatil. Blocarea calculatorului duce la pierderea tuturor datelor care nu au au fost salvate.
  • Blocarea sau funcţionarea anormală a unui program: dacă un anumit program nu mai răspunde la comenzi sunt multe şanse să intervină piederi de date. Pierderea de date se limitează de regulă doar la datele create cu programul buclucaş.