Ce este un dosar?

Un dosar reprezintă un container pentru fişiere, creat fel încât acestea să poată fi organizate şi gestionate cât mai simplu.

Modul clasic de stocare a informatiei vs modul electronic

Dosarele au fost create din raţiuni cât se poate de practice. Numai sistemul de operare Windows necesită la instalare copierea pe disc a unui numar de aproximativ 10.000 de fişiere. În lipsa dosarelor, primul fişier creat de un utilizator s-ar alătura unei liste cu alte 10.000 mii de fişiere. Imaginaţi-vă în faţa unei liste cu de 10.000 de fişiere şi veţi înţelege imediat rostul dosarelor. In aceste conditii fisierele necesare sistemului de operare sunt grupate la un loc intr-un dosar denumit in majoritatea cazurilor „Windows”.

Chiar dacă fişierele se găsesc tot timpul incluse în diverse dosare, acestea rămân în continuare singurul mijloc de stocare a datelor. Dosarele trebuie văzute doar ca un mijloc de sistematizare a fişierelor şi nimic mai mult.

Dosare in Windows

Subdosarele

Chiar daca sunt grupate intr-un dosar, in fata celeor 10.000 de fisiere amintite mai sus nu am avea mari sa le facem fata. Pentru ca organizarea să nu cunoască limite, un dosar poate îngloba pe lângă fişiere şi alte dosare.

Dosarele care sunt incluse în alte dosare poartă de numirea de subdosare. Subdosarele se bucură de acelaşi regim ca şi un oricare alt dosar şi pot stoca la rândul lor fişiere şi alte dosare.

Ierarhia dosarelor

[singlepic=9,300,260,,right]Ierarhic vorbind, un subdosar este situat la un nivel inferior faţă de dosarul ce-l conţine. Pentru a putea accesa subdosarul in cauză trebuie să descheţi mai întâi dosarul în care se află acesta inclus, adică trebuie să coborâţi un nivel.

Atunci când un obiect rezidă într-un alt obiect se poate vorbi despre o relaţie părinte-copil. Un fişier este un obiect copil faţă de dosarul în care este inclus. Un subdosar poate avea funcţia de părinte în raport cu fişierele pe care le conţine, dar în raport cu dosarul în care este inclus la rândul său are funcţia de copil.
Se aud voci care spun „…şi dacă asta e un dosar părinte, atunci ce?” Nu se întâmplă nimic spectaculos cu un dosar părinte. Totuşi faptul că aveţi o idee despre cum sunt incluse dosarele unele în altele poate fi de mare ajutor pentru înţelegerea organizarii informatiei electronice.

Ce sunt „folderele” ?

„Folder” este un termen preluat ca atare din limba engleză. Nu sunt puţine persoanele care folosesc cuplul „fişier – folder” în loc de „fişier – dosar” aşa cum ar fi firesc. A folosi un termen autohton şi unul străin, nu este tocmai logic. Într-adevăr, există termeni care au un corespondent ciudat în limba română, dar nu este şi cazul termenului „folder” care înseamnă „dosar”.

Folder – 1.mapă, dosar 2. poligr. – pliant [Dicţionar Englez – Român – L. Leviţchi, A. Bantaş]

Ce sunt directoarele?

Director sau dosar inseamna in esenta acelasi lucru. Intr-o interfata de tip text, specifica erei de inceput a calculatoarelor, fisierele sunt organizate in directoare.

Ce este un director. Un director este un container pentru fisiere intr-o interfata de tip text.

Dosarele sau folderele sunt specifice interfetelor de tip grafic. Spre deosebire de directoare, care din punct al vedere al utilizatorului raman doar niste simple denumiri, folderele pot fi personalizate prin schimbarea pictogramei standard sau schimbarea fundalului.

Dosare iconite

Ce inseamna Stereo?

Stereo este un mod de transmitere al sunetului pe două canale: stânga şi dreapta. Canalul dreapta este preluat de boxa din dreapta iar canalul stânga de boxa din stânga.

Canale stereo

La ce bun două canale, dacă boxele se aud la fel?

Este foarte posibil ca informaţia audio de pe cele două canale să fie aceeaşi, deoarece nu s-ar înţelege mare lucru dacă într-o boxă s-ar auzi ceva şi-n alta altceva.
Totuşi, există şi numeroase situaţii când semnalul audio este transmis diferit ambelor boxe. Folosirea a două surse de sunet diferite poate da naştere unor efecte sonore cel puţin interesante. Se pot crea efecte precum cel al trecerii unui avion, sau a unei maşini în mare viteză, sau se poate auzi o uşă deschizându-se în boxa din dreapta şi închizându-se în boxa din stânga. Pe langa aceste efecte care sunt usor de sesizat, exista si tot felul de alte efecte mai subtile care condimenteaza o auditie de calitate.
Până la apariţia standardului stereo echipamentele audio erau mono, adică un singur canal audio pentru toate boxele. Echipamentele audio din ultimii ani sunt cel puţin stereo, deoarece există şi standarde superioare celui stereo.
Standardul stereo are şi un mare inconvenient: o audiţie stereo necesită ca dumneavoastră să vă aflaţi la o distanţă egală de ambele boxe. Cea mai sigură audiţie stereo fiind atunci când folosiţi căştile.

Memoria RAM este volatila

Datele din memoria RAM dispar atunci când închideţi calculatorul sau ori de câte ori acesta nu mai este alimentat cu curent electric. Dependenţa memoriei RAM de un flux constant de electricitate face ca aceasta să intre în categoria memoriilor volatile.

Volatilitatea memoriei RAM poate provoca nemulţumiri şi dureri de cap dacă se pierd şi date care nu mai pot fi recuperate. Atunci când redactaţi un document caracterele pe care le introduceţi de la tastatură sunt stocate temporar în memoria RAM. Dacă la un moment dat calculatorul a rămas fără curent electric sunt şanse ca ceea ce aţi scris să se fi pierdut.
Pentru a preveni astfel de evenimente, este necesar să salvaţi cât mai des munca depusă într-un fişier pe hard disk sau pe un alt mediu de stocare. În acest fel, pierderile pe care le puteţi suferi pot fi reduse doar la munca depusă după ultima salvare a datelor.

WordPadWordPad – programul de tehnoredactare inclus în Windows

Pentru a minimaliza pierderile de date ce pot apare, şi pentru a proteja în acelaşi timp nervii dumnevoastră, unele programe (cele din suita Microsoft Office: Word, Excel etc) folosesc un sistem automat de salvare a datelor pe hard disk, la intervale precise de timp. (de ex. din cinci în cinci minute). Nu este şi cazul programului WordPad.

Nu numai intreruperea curentului electric duce la pierderea de date. Următoarele două situaţii pot cauza la fel de bine pierderi de date:

  • Blocarea calculatorului:  dacă calculatorul nu mai răspunde la comenzi nu aveţi nici o posibilitate de a salva munca pe un mediu de stocare nevolatil. Blocarea calculatorului duce la pierderea tuturor datelor care nu au au fost salvate.
  • Blocarea sau funcţionarea anormală a unui program: dacă un anumit program nu mai răspunde la comenzi sunt multe şanse să intervină piederi de date. Pierderea de date se limitează de regulă doar la datele create cu programul buclucaş.

De ce este necesar un sistem de operare?

Un software, odată lansat pe piaţă, îi revine misiunea de a rula pe mii, sute de mii sau poate chiar milioane de calculatoare ce au în componenţa diverse componente hardware lansate de-a lungul anilor. Cum poate un program să interacţioneze cu hardware-ul în aceste condiţii?

O soluţie ar fi, ca între producătorul de programului şi producătorul de hardware, să existe o strânsă legătură, cei doi ar trebui să colaboreze, şi în acest fel producătorul de software să ţină cont de specificaţiile tehnice ale hardware-ului, iar producătorul de hardware să ţină cont şi de cerinţele producătorului de software.

Totul ar merge de minune dacă ar exista un singur producător de software şi un singur producător de hardware, dar cum există nenumăraţi producători de software şi hardware lucrurile încep să se complice.
Un lucru este clar: fiecare program în parte nu poate controla resursele hardware ale unui calculator. În primul rând, pentru că există un număr prea mare de componente hardware ce trebuie avute în vedere, şi în al doilea rând pentru că producţia de noi componente hardware va continua zi de zi. Toate acele mii, sute de mii, sau chiar milioane de calculatoare diferite ca hardware au ceva în comun, ceva care permite unui anumit program să funcţioneze.

Puteţi ghici ce au aceste calculatoare în comun? Felicitări, aţi ghicit! Într-adevăr, toate calculatoarele care pot rula o anumită versiune a unui program au acelaşi sistem de operare.

Dependenţa de un anumit sistem de operare

Cele mai multe programe se concep având ca prim fundament sistemul de operare. Acest lucru face ca un program să fie dependent de sistemul de operare, adică să nu poată funcţiona în lipsa sistemului de operare pentru care a fost creat. Există şi o parte bună: oriunde funcţionează sistemul de operare poate funcţiona şi un program care a fost scris pentru acel sistem de operare.

Calculatorul dupa von Neumann

von neumann

John Von Neumann nu a construit niciodată un calculator. Matematician de origine maghiaro-americană, Neumann a conceput un calculator care poare rezolva probleme matematice. Lucrările sale au stat la baza proiectării de calcualtoare digitale începând cu anii ’50. Deşi calculatoarele de astăzi sunt foarte departe din punct de vedere tehnlogic faţă de primele calculatoare de tip von Neumann acestea procesează datele în principiu la fel.

Calculatoarele de astăzi funcţionează în principiu după modelul calculatorul digital imaginat în anii ’40 de matematicianul John von Neumann. În viziunea lui Neumann memoria reprezenta una dintre cele cinci părţi principale ale unui calculator digital:

  • un dispozitiv de intrare responsabil cu introducerea date în calculator (precum o tastatura )
  • o zonă de memorie pentru stocarea datelor şi programelor
  • o unitate aritmetică pentru efectuarea calculelor
    o unitate de control care să realizeze transferul instrucţiunilor şi datelor între memorie şi unitatea aritmetică
  • un dispozitiv de ieşire (precum monitorul)

[singlepic=4,555,286,,]

Adancimea culorii

Câte culori sunt pe lume?

Asta nu ne poate spune nimeni cu exactitate. Pentru monitoare numărul acestora se opreşte, de regula, la 16,7 milioane ceea ce corespunde unei adâncimi de culoare pe 32 de biţi.

Adâncimea de culoare face ca fiecare pixel de pe ecran să fie deservit de un număr de biţi care conţin informaţiile necesare pentru afişarea unei anumite culori. În cazul adâncimii de culoare pe 32 de biţi, există tot timpul 32 de biţi care sunt gata să spună unui pixel ce culoare trebuie afişată.

[singlepic=3,555,184,,]

Adâncimile de culoare pe 32 de biţi şi rezoluţiile înalte sunt condiţionate şi de memoria cu care este echipata placa video. Toate plăcile video concepute în ultimii ani sunt capabile să afişeze rezoluţii mult mai mari decât sunt capabile monitoarele obişnuite. Drept urmare, nu trebuie să vă faceţi nici un fel de probleme în privinţa limitei rezoluţiei şi adâncimii de culoare, orice placă video nouă chiar şi cea mai ieftină, este capabilă de a afişa rezoluţii foarte înalte la 16,7 milioane de culori posibile.

4 biţi

16 culori

Un standard care poate afişat de orice placă video, dar abandonat de foarte mult timp.

Dacă Windows-ul nu va recunoaşte ce model este placa dumneavoastră video va apela la acest stand pentru afişare, iar totul va arăta foarte ciudat.

8 biţi

256 de culori

Paleta de 256 de culori corespunde unui standard abandonat, dar totuşi necesar bunei funcţionări a unor programe ceva mai vechi. În cele 256 de culori posibile nu se încadrează multe din nuanţele care ar fi necesare afişării unei imagini de calitatate. Interfaţa clasică folosită de Windows 98, XP sau 7 nu este afectată în mod deosbit datorită folosirii a unei palete de maxim 256 de culori.

16 biţi

65000 de culori

O paletă de 65 mii de culori se dovedeşte suficientă pentru afişa imagini vii, de o calitatete aproape fotografică. Diferenţele dintre o imagine afişată doar cu 65000 de culori şi alta afişată cu un număr mai mare de culori nu sunt evidente în majoritatea situaţiilor. Aici intervine si limitarile ochiului uman.

32 biţi

16,7 milioane de culori.

Monitoarele sunt cele mai fidele dispozitive de redare a imaginilor iar 16,7 milioane de culori afişabile este maximul posibil. Afişarea pe 32 de biţi este standardul de afişare în momentul de faţă.

Spre deosebire de imaginile pe 16 biţi cele pe 32 de biţi dau dovadă de o mai mare fineţe, având în vedere că benefiază de un plus de 16 milioane de culori.

De ce unele monitoare pot afişa rezoluţii mai mari?

Rezoluţia maximă a unui monitor este influentaţă de doi factori:

  • dimensiunile suprafeţei de afişare
  • şi distanţa distanţa maximă dintre doi pixeli învecinaţi.

Cu cât distanţa dintre pixeli scade, numărul maxim de pixeli afişabili creşte creşte şi deci sunt posibile rezoluţii superioare. În privinţa dimensiuni suprafeţei de afişare este simplu de înţeles cu cât un ecran de dimensiuni mai mari cu atât poate afişa mai mulţi pixeli, iar mai mulţi pixeli pot fi părtaşi la o rezoluţie superioară.

Dot pitch este termenul folosit pentru exprimarea distanţei dintre pixeli. Dacă un monitor foloseşte un dot pitch de 0,28 mm, înseamnă că doi pixeli nu se pot apropria unul de altul decât la maxim 0,28 mm. Monitoarele performante pot apropia doi pixeli şi la 0,20 mm, in general pe seama un preţ final corespunzător.

Majoritatatea monitoarelor de clasă medie folosesc în momentul de faţă un dot pitch de 0,26 – 0,28mm.

Cu cât distanţa dintre pixeli este mai redusă cu atât imaginea câştigă în calitate.

Hardware vs Software

Partea fizică a unui calculator poartă denumirea de hardware. Tot ce puteţi atinge, arunca pe geam, sau tot ceea ce puteţi folosi pentru a echilibra mobilierul se încadrează în aşa numita „parte hardware”.



 

Monitorul, tastatura, mausul, sau unitatea centrală fac parte din acele componente hardware care pot fi identificate cu uşurinţă. Restul componentelor hardware nu duc o viaţă atât de publică ca cele de mai sus, dar joacă un rol cheie în funcţionarea unui calculator. În unitatea centrală stau ascunse de privirile dumnevoastră aproximativ zece componente hardware diferite care echipează orice calculator personal cu dotări standard.

Software este restul

Hardware-ul trebuie completat întotdeauna de software. Oricât de complex şi de costisitor ar fi hardware-ul, aceasta ar fi cu totul inutilizabil în lipsa unui software care să-l gestioneze şi care să-i spună ce anume trebuie făcut.

În mare, software-ul unui calculator este format din programe datorită cărora hardware-ul este capabil să ducă la îndeplinire sarcini utile pentru utilizatori. Cu cât este mai bogat software-ul unui calculator cu atât acel calculator se doveşte mai util.

Plecând de la principiul „nu poţi controla ceea ce nu cunoşti”, între hardware-ul şi software-ul care urmează să funcţioneze împreună trebuie să existe o anumită compatibilitate. Astfel, software-ul conceput să funcţioneze pe calculatoarele personale va funcţiona numai în compania calculatoarelor personale şi nu al altor tipuri de calculatoare.

Rezoluţia imaginii

Pixeli tub catodicPixelii

Orice imagine afişată pe display este rezultatul combinării unor puncte individuale de culoare ce poartă denumirea de pixeli.

In Windows numărul de pixeli afişaţi pe ecran influenţează în mod direct cantitatea de informaţie care poate fi vizualizată fără a se apela la barele de derulare. Cu cât numărul de pixeli creşte cu atât se poate vizualiza mai multă informaţie pe ecran, dar în acelaşi timp dimensiunile textului şi a imaginilor se reduc.

Ce rezolutie am eu?

Atunci când vine vorba de rezoluţia unei imagini se are in vedere numărul de linii ce sunt afişate pe orizonatală şi pe verticală şi  numărul de pixeli afişaţi. Se poate afla simplu câţi pixeli iau parte la afişarea imaginii prin înmulţirea liniilor care determina rezolutia. La o rezoluţie de de 640×480 de linii aproximativ 300 de mii de pixeli iau partea la afişarea unei imagini. Continuând calculele, rezultă că pe acelaşi ecran sunt afişaţi aproximativ un 1 milion 300 de mii de pixeli la o rezoluţie de 1280×1024. Un lucru este clar, o rezoluţie mai mare înseamnă un număr mai mare de pixeli afişaţi şi deci mai multă informaţie afişată.